Dorian Popa a povestit pe contul lui de YouTube un episod traumatizant trăit în Grecia, unde a fost oprit în trafic de o mașină de poliție în care se aflau patru agenți înarmați cu mitraliere. ”În viața mea nu am trăit un moment de panică, am încercat să mă feresc de lucrurile care îți fac rău în viață, tocmai pentru a nu fi nevoie să trec prin așa ceva”, a spus el, într-un videoclip postat pe YouTube.

Dorian Popa a povestit cu lux de amănunte experiența neplăcută pe care a trăit-o în Grecia.

În spatele meu vedeam numai roșu și albastru, am tras pe dreapta, nu înțelegeam ce se întâmplă. Îmi tremură carnea pe mine. (…) Îmi fac semn, cobor din mașină și mă chemau către mașina lor, m-am dus spre ei cu mâinile sus. Nu mai puteam, tremuram, mă gândeam cu cine mă confundă. Mă duc către ei și mi-au zis să mă pun cu fața la mașină, atunci am zis că îmi pun cătușele, mi-au luat mâinile, unul a început să mă percheziționeze. Mi-a scos portofelul, s-au uitat la portofel. Aveau mitraliere, m-au pus să scot actele, eram fericit că am ajuns la ele. Le-am arătat testul PCR, le-am arătat că sunt youtuber”, a povestit Dorian Popa pe YouTube.

Vloggerul român spune că abia după ce le-a arătat contul de Instagram și câteva videoclipuri pe YouTube cu piesele lui, agenții s-au relaxat și i-au cerut să facă o poză împreună.

Dorian Popa s-a fotografiat cu polițiștii cu mitraliere care l-au oprit în trafic, în Grecia

Cel mai probabil, spune Dorian Popa, mașina scumpă pe care o deține le-a atras atenția. ”Îmi tremură inima ca unui iepure. Ferească Dumnezeu să ajungeți în poziția asta, cu patru hăndrălăi în spate. Știam că n-am greșit nimic”, a mai spus el. 

Artistul a avut și un mesaj pentru cei care îl urmăresc: ”Aveți mare grijă ce alegeri faceți în viață pentru că ferească Dumnezeu de o zi ca asta, în cazul în care te știi cu musca pe căciulă”, relatează observatornews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.