La sfârșitul anului 2021, parcul auto al Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana s-a îmbogățit cu un autoturism VW Golf ce este destinat școlarizării elevilor de la școala de conducători auto. Această achiziție a fost posibilă datorită implicării directe prin sponsorizare a unor oameni generoși si atenți la nevoile comunității.

Implicarea firmelor Constantin PAS, Top Scav, La Câmp Com și Majordom Hygiene a constat în direcționarea a 20% din impozitul pe profit către Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana . Un aport a avut la achiziția autoturismului si unitatea școlară prin veniturile realizate de-a lungul timpului. Directorul Nicolae Robu mulțumește tuturor factorilor implicați în achiziția autoturismului precizând că aceștia au răspuns prompt la solicitarea școlii.

Trebuie amintit faptul că în acest moment parcul auto al Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana dispune de trei autoturisme și un camion pentru școlarizarea elevilor la categoriile B, C și E.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.