Președintele României Klaus Iohannis a vizitat sâmbătă, 5 martie, a.c., tabăra mobilă de refugiați din Ucraina amenajată pe stadionul din orașul Siret. A apreciat modul în care aceasta este organizată și a ținut să mulțumească atât societății civile, cât și comunității locale, Primăriei Siret și Consiliului Județean pentru implicare.

„ Suceava este unul din locurile mele favorite. Sunt mândru de sucevenii care s-au mobilizat exemplar, unii dintre ei au fost chiar aici și au dat un exemplu foarte, foarte frumos despre cum primim noi, românii, pe cei care vin la noi. Unii dintre ei au fost aici și au dat un exemplu foarte frumos despre cum primim noi românii pe cei care vin la noi. Adineaori am salutat un grup de voluntari care cred că este reprezentativ pentru felul cum au reacționat românii la acest număr mare de refugiați. S-au dus imediat în vamă, i-au primit, i-au așteptat cu haine, cu mâncare, și au continuat aceste acțiuni”, a spus președintele României.

El a ținut să le mulțumească tuturor românilor și organizațiilor umanitare, care, încă de la izbucnirea conflictului armat din Ucraina au fost în vămi și i-au primit așa cum se cuvine pe refugiații din Ucraina.

„Dar merită, după părerea mea, subliniat, că și autoritățile și-au făcut datoria, începând de la forțele Ministerului de Interne, la Consiliul Județean, la primării, care toate s-au implicat, și-au organizat munca, au adus forțe din altă parte și, într-un timp record, au realizat aceste tabere, fluxurile din vămi și așa mai departe. Merită toată aprecierea. Oamenii care sunt refugiați din fața războiului sunt în situații disperate. Foarte mulți dintre ei au venit fără nimic și noi oferim tot ce se poate oferi unor persoane care sunt în această situație. La nevoie, primesc hrană, primesc îmbrăcăminte, primesc transport de la vamă până la tabără, aici li se întocmesc – celor care nu au încă actele corespunzătoare – li se întocmesc actele. Este o situație pe care nu și-a dorit-o niciun ucrainean și niciun român, dar noi suntem foarte hotărâți să facem față aici, în România, așa cum trebuie acestei situații.

Vreau să fie clar din capul locului: niciun ucrainean, nicio ucraineancă nu vor fi refuzați la intrarea în România, ba, mai mult, suntem în discuții și cu vecinii din Republica Moldova, pentru a-i ajuta și pe ei. Acolo este, de asemenea, un număr foarte mare de refugiați”, a mai spus Iohannis.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.