Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) susține că Deltacron, noua variantă a coronavirusului, care combină tulpinile Delta şi Omicron, are un nivel redus de circulaţie. Pe de altă parte, OMS nu exclude ca această concluzie să fie influențată de scădere drastică a numărului de teste COVID efectuate la nivel mondial. Deltacron a fost deja detectată în trei state europene: Franța, Olanda și Danemarca.

Ce spune OMS despre Deltacron

„Ca urmare a reducerii numărului de teste în lume ne aflăm în dezavantaj pentru a putea urmări în mod eficient noua tulpină”, a declarat Maria Van Kerkhove, responsabila tehnică a OMS pentru COVID-19, potrivit EFE, citată de Agerpres.

Aceasta a mai precizat că la nive global există o capacitate de diagnosticare şi secvenţiere considerabilă, dar se renunță deja la ea, pe măsură ce pandemia nu mai e considerată un pericol.

Totuși, a punctat Maria Van Kerkhove, aceste capacități trebuie menținute „deoarece cât timp virusul rămâne în circulaţie există şi mai multe posibilităţi să sufere mutaţii. Posibilitate unei recombinări (a variantelor) rămâne în continuare valabilă”.

Deltacron nu trebuie să fie motiv de panică

Despre Deltacron a vorbit și pneumologul Radu Cristian Dabija, într-o intervenție pentru B1 TV.

„Deltacron este o altă mutație a Delta, are mai multe caracteristici din Delta. Încă nu putem spune dacă va genera un nou val. Ceea ce știm este că o variantă care are niște mutații în capătul virusului poate crea un nou val sau o creștere a cazurilor. Dar în general, coronavirusurile creează mutații.

COVID, precum gripa, probabil va avea un caracter sezonier. Pe de altă parte, săptămânal, sunt depistate mutații care nu creează valuri de COVID”, a explicat specialistul, potrivit psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.