Dezbaterea a durat circa 45 de minute cu aceeași ordine de zi ca și la precedenta întâlnire. La ședința CL, pe lângă cei 18 consilieri prezenți, au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu, senatorul PSD, Ovidiu Donţu, şi deputatul PNL, Alexandru Băişanu.
Majorarea prețului gigacaloriei a fost cerută de administratorii judiciari care au condiționat mărirea prețului de furnizarea căldurii.
Ședința a fost presărată cu contre politice între consilierii PDL și cei ai PNL cu privire la prețul și momentul furnizării agentului termic. Trebuie specificat faptul că majorarea preţului gigacaloriei furnizate de Termica nu va fi resimţită în buzunarele consumatorilor, care vor achita tot 185 de lei pe gigacalorie.
„Nu vor fi creşteri de preţ suportate de populaţie pentru căldură şi apă caldă. Furnizarea e obligatorie, în condiţiile legii, altfel e infracţiune. Practic, azi, înţeleg că a fost repusă în drepturi şi Termica. Era nevoie de un preţ de referinţă al caldurii.” a declarat președintele CJ Cătălin Nechifor.
Deputatul Ștefan Alexandru Băișanu a spus că fiecare sucevean indiferent că face sau nu politică dorește căldură în cele 22.000 de apartamente.
”Termica s-a aflat sub oblăduirea și conducere a CL și a Primăriei. Nu am sa mai spun cine a dus-o în faliment și de ce a fost nevoie de a crea o noua centrala. Asta o vor stabili cei în drept. Evident, vor trebui găsiți vinovați. Din nefericire, nu ați făcut decât să votați un proiect. Cred ca CL trebuia sa discute cu cei care hotărăsc destinele Termica. Termica nu mai e condusa de CL sau Primărie. cred ca e important sa avem o discuție cu cei care au bani de primit de la Termica ca ei să înțeleagă asa cum au mai înțeles. Îl rog pe directorul de la UNICOM să înțeleagă criza și sa ofere posibilitatea sucevenilor de a sta în căldura. ” a spus Băișanu.
Senatorul PSD, Ovidiu Donțu a spus că a participat la ședința tehnica de la Prefectură unde s-a stabilit un parcurs pentru furnizarea căldură în Suceava.
Ovidiu Dumitrescu, director Termica a specificat faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de furnizare a căldurii, în timpul nopţii de joi spre vineri fiind înregistrate 10 grade celsius, în vreme ce legea prevede că trebuie să fie trei zile consecutive cu temperaturi mai mici de 10 grade.
Decizia finală aparține creditorilor de la Termica, cei a căror interese sunt reprezentate de administratorii judiciari ai societăţii aflată în insolvenţă și care doresc recuperarea cât mai rapidă a debitelor.
Lasa un raspuns