Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat sâmbătă, 14 mai, la o Slujbă de pomenire, la Biserca Mirăuți, a unor personalități din Presa suceveană, respectiv: Dumitru Teodorescu, Mircea Motrici, Ioan Cozmei, Dan Gurtesh, Cornel Grosar, Cornel Bumbu, Mugur Geu, Romeo Istrati, Constantin Stefuriuc și alții.

„Am vrut să arăt respectul comunității pentru acesti slujitori ai presei sucevene, care au avut un rol important în implementarea democrației post decembriste în orașul nostru. Dumnezeu sa-i ierte!
Anunt cu acest priliej că pe data de 25 iunie, cu ocazia Zilelor Sucevei, vom face o Slujbă de pomenire a celor 503 persoane care au decedat în orașul nostru din cauza pandemiei de Covid 19, în perioada martie 2020 – mai 2022.
Slujba de pomenire va avea loc la ora 11.00 la Biserica Murăuți.
Invităm să participe la această pomenire și membrii familiilor celor dispăruți.
Dumnezeu să-i odihnească in pace!”, a transmis primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.