Miercuri, 22 iunie, a fost deschis „Târgul de Sânziene” organizat pe esplanada Casei de Cultură de către Consiliul Județean Suceava în colaborare cu Primăria Municipiului Suceava.
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, i-a invitat pe suceveni, pelerini și turiști să viziteze Târgul de Sânziene – Produs în Bucovina pentru a descoperi autenticul, tradițiile, meșteșugurile și obiceiurile din Bucovina.
„Consiliul Județean Suceava este prezent împreună cu Asociația „Produs în Bucovina”. Este un format tradițional pe care noi încercăm să îl readucem în atenția opiniei publice, după o scădere a intensității acestei participări la aceste evenimente ca urmare a faptului că am trecut prin pandemie vreo doi ani de zile”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă.
La astfel de târguri și, în general, la acest gen de evenimente de promovare, Consiliul Județean Suceava participa alături de Asociația „Produs în Bucovina” în acest format de prezentare a tradițiilor, obiceiurilor, meșteșugurilor, gastronomiei. Vor fi la Târg și ateliere practice ale meșteșugurilor – 40 din județul Suceava și din alte zone ale țării. De această dată, la acest târg este o activitate peste ceea ce eram obișnuiți din anii precedenți: teatrul de păpuși.
„Revenind la ceea ce pot vedea sucevenii și turiștii care sunt în această perioadă la Suceava, în perioada hramului orașului, ziua de 24 iunie este una cu totul deosebită, sărbătorindu-se <Ziua universală a iei>. Dintre colecțiile care vor putea fi prezentate în această zi le-aș enumera pe cele ale lui Paul Torac, Viorica Hojbotă sau Stela Lucaciu. În aceeași zi vom organiza începând cu ora 12:00 un teatru de păpuși, apoi un moment muzical susținut de elevii de la Școala Populară de Artă a Centrului Cultural Bucovina și apoi un moment <de strânsură>, un moment inedit cu Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”.
Astfel, pe 24 iunie, până la ora 15:00, vor exista mai multe activități la care vizitatorii pot să participe. Și tot pe 24 iunie vom avea și deschiderea Programului Ștefanian în Cetatea de Scaun a Sucevei”, a arătat Niculai Barbă,
Acesta a mai precizat că evenimente dedicate Zilei Universale a Iei vor avea loc și la Muzeul Satului și Bucovinean și la Hanul Domnesc din Suceava. El a adăugat că sâmbătă, pe 25 iunie, în cursul dimineții, în cadrul târgului vor fi organizate demonstrații practice de către elevii care au câștigat olimpiada județeană a meșteșugarilor.
Lasa un raspuns