Proiectul edilului de la Dorna Candrenilor privind reînființarea Stațiunii Balneoclimaterice începe să se contureze. După ce în anul 2021 Dănuț Candrea anunța că își dorește ca Stațiunea Balneoclimaterică Dorna Candrenilor să reînvie, la jumătatea anului 2022 a fost sfințit locul pe care va fi construită, slujba de sfințire fiind oficiată de către un sobor de preoți.
„Mă bucur să văd că am mai făcut încă un pas în realizarea acestui proiect important care va readuce comunei noastre gloria de altădată. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, Stațiunea Balneoclimaterică Dorna Candrenilor va fi un reper al turismului din Bucovina și asta nu poate decât să mă bucure”, a declarat primarul Dănuț Candrea.
Edilul a subliniat că pe temeliile fostului internat din comună va fi înființată o zonă balneoclimaterică unde se vor realiza tratamente cu borcut. Complexul va cuprinde zone de piscină și plajă, zone cu saune și tratamente, vestiare și grupuri sanitare, precum și spații tehnice. Proiectul prevede inclusiv construirea unor piscine pentru persoanele cu dizabilități, iar acoperișul, de tip terasă, va fi utilizat pe timp de vară ca zonă de plajă.
„Proiectul este spectaculos, așa cum ne-am dorit, iar promisiunea de a readuce Dorna Candrenilor în top se ține până la capăt. Anul acesta dăm startul lucrărilor și aduc mulțumiri tuturor celor care au contribuit la acest proiect, la această dorință a mea”, a adăugat primarul comunei Dorna Candrenilor.
Reamintim că în anul 1898, Dorna Candrenilor a fost declarată stațiune balneoclimaterică de rangul II în Europa, iar de-a lungul timpului a reprezentat o atracție pentru toți cei care au înțeles beneficiile acestei zone.
Lasa un raspuns