Pe 5 august Asociația pentru Intervenție în Autism Suceava (AIAS) a încheiat la Rădăuți primul program ImPACT din județul Suceava. Beneficiarii proiectului au fost 28 de familii cu copii ce prezintă tulburări în dezvoltare/TSA.
AIAS a implementat la Rădăuți programul ImPACT, un proiect recunoscut la nivel internațional ca fiind cel mai eficient în implicarea activă și împuternicirea părinților în procesul de recuperare, creșterea independenței întregii familii și scăderea impactului financiar în cazul copiilor diagnosticați cu TSA sau alte tulburări de dezvoltare. Timp de șase luni părinții copiilor incluși în program au participat la șase cursuri specifice ImPACT și trei cursuri suplimentare, dedicate clarificării termenilor de specialitate.
În paralel au avut loc ședințe săptămânale individuale la care au participat și părintele și copilul și în care coordonatorul a urmărit punerea în practică a noțiunilor învățate la curs. Părinții au beneficiat suplimentar de planuri individualizate de intervenție la domiciliu, precum și materiale (orare vizuale, fișe de lucru).
În cazurile în care a fost nevoie, părinții au beneficiat de sesiuni de consiliere individuală a familiei, unde au primit sprijin pentru a discuta și a-și căuta resursele necesare pentru rezolvarea dificultăților. Accentul a fost pus pe bunăstarea întregii familii, pe acceptarea diagnosticului și pe restabilirea structurii familiale.
”Primul proiect a avut un succes neașteptat, iar părinții au arătat că doresc să fie implicați în procesul de intervenție și să primească informații generale legate de diagnostic și de etapele de dezvoltare, dar și informații specifice cu privire la nevoile propriului copil și instruire individuală în aplicarea tehnicilor și metodelor de intervenție la domiciliu și în alte medii. De asemenea, s-a observat un interes puternic în cunoșterea principiilor și eticii din analiza aplicată a comportamentului (ABA), părinții doresc să dețină controlul și puterea decizională atunci când accesează servicii, pentru a se asigura de calitatea serviciului primit, de respectarea eticii și demnității umane. Toți părinții au dat dovadă de responsabilitate în a respecta programul proiectului și s-au implicat la domiciliu prin respectarea noțiunilor învățatate, fapt ce se vede din progresele atinse de fiecare copil și părinții acestora” a declarat Alexandrina Lucanu, BCaBA din cadrul AIAS.
La finalul celor șase luni de program 28 de familii au învățat să implementeze strategiile cu un grad ridicat de fidelitate, în toate contextele de viață. Copiii au dezvoltat abilități de interacțiune socială, capacitatea de generalizare și menținere a abilităților, iar comportamentele disruptive au fost diminuate. Astfel, au deprins abilități necesare în timpul activităților precum mesele, timpul de baie, ora de culcare și timpul de joacă, dar care vor putea fi aplicate și în situații noi.
Prin participarea la programul ImPACT părinții au contribuit la îmbunătățirea abilităților copiilor lor și au devenit mai optimiști cu privire la viitor, scăzând astfel nivelul stresului parental. Iar odată învățate aceste strategii, ele pot fi predate și altor persoane importante din viața copilului, inclusiv bunici și frați.
De implementarea proiectului s-au ocupat doi traineri cu studii post-universitare internaționale în analiză aplicată, formați ca instructori în formarea părinților ca traineri în comunicare pentru proprii copii.
Programul ImPACT implementat la Rădăuți a fost finanțat de EGGER Romania. ”Asociația AIAS a fost partenerul potrivit în întâmpinarea unei nevoi a comunității din care facem parte: lipsa soluțiilor locale de terapie pentru familiile cu copii cu tulburări în dezvoltare din Rădăuți și împrejurimi. Suntem convinși că, urmare a participării la programul ImPACT, aceste familii vor fi mai încrezătoare că pot depăși provocările ce însoțesc un diagnostic de TSA. Avem încredere în AIAS și vom continua să colaborăm cu ei” a declarat directorul de Vânzări al EGGER Romania, Alina Chifan.
Ca urmare a sprijinului oferit de EGGER Romania, a fost posibilă și deschiderea primului Centru de Resurse și Coordonare în Analiza Aplicată a Comportamentului din județul Suceava – centru destinat informării adecvate a familiilor cu privire la etica și principiile din analiza aplicată a comportamentului, centru de sprijin și suport în acceptarea diagnosticului (servicii de evaluare și consiliere) și începerea intervenției timpurii calitative (cursuri, training individual și informare oferită de persoane acreditate la nivel internațional și național). Pe strada Volovățului 39 din Rădăuți a fost dotat și renovat un spațiu sigur și calitativ, unde familiile pot găsi sprijin și pot avea acces oricând pentru a începe activități de intervenție cu copilul.
AIAS
Asociația pentru Intervenție în Autism Suceava este înființată de către specialiști și antreprenori locali care doresc să vină în sprijinul comunității, oferind părinților training, suport educațional și informațional, scopul final fiind de a învăța părinții să lucreze la domiciliu și de a face față nevoilor propriului copil. Echipa din cadrul Asociației este alcătuită din persoane acreditate internațional ca analist comportamental, precum și persoane formate ca tehnician în analiza comportamentală, oferind astfel furnizarea de servicii calitative la nivel înalt în domeniul analizei aplicate a comportamentului. Programele oferite de Asociație cuprind o paletă largă de servicii, respectiv evaluare, coordonare, consiliere, întocmirea planului de intervenție, terapie individuală, training părinți.
EGGER în România
Grupul EGGER deține din 2008 o fabrică în România, în Rădăuți, județul Suceava. Fabrica are peste 850 de angajați. În Rădăuți, sunt produse plăci de PAL brut și melaminat pentru industria mobilei, precum și plăci OSB pentru industria construcțiilor din lemn și sectorul retail. EGGER a investit cca. 500 milioane Euro în dezvoltarea unității strategice de producție din Rădăuți într-o locație de producție complet integrată și dotată cu tehnologie de ultimă generație.
Primul program ImPACT din județul Suceava
|
|
Lasa un raspuns