Marius Budăi, ministrul Muncii, a precizat ce se va întâmplă cu salariile românilor şi cu contractele de muncă. Ministrul a explicat şi care este capcana din contractele part-time.
Potrivit noului Cod Fiscal, începând de luni, 1 august, a intrat în vigoare suprataxarea contractelor part-time. Din această cauză firmele, mai ales cele mici, nu își mai permit să plătească noile sume percepute de statul român.
În acest context, sute de mii de români, printre care bone, femei care fac curățenie sau grădinari, IT-iști, jurnaliști, ar putea să aibă venituri mai mici sau chiar să fie concediați, după ce guvernul a decis că de astăzi, pentru contractele part-time, să se plătească contribuţii şi impozit la nivelul salariului minim.
Întrebat ce se întâmplă cu cei care au salariul minim şi ce măsuri de ajutor are în vedere guvernul, ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus:
„Este un prim pas pe care l-am făcut cu cei din agricultură instituind salariul minim de 3.000 de lei cu o fiscalitate mai mică.
Al doilea pas a fost punerea la dispoziție a mediului privat posibilitatea majorării salariului minim cu 200 de lei care sunt netaxabili.
Şi al treilea pas demarăm o discuție în consiliul cu partenerii sociali, sindicate şi patronate pentru a identifica o soluţie, astfel încât de la 1 ianuarie să avem o majorare a salariului minim„, a spus Marius Budăi, potrivit antena3.ro.
„Zilnic mii de contracte de muncă se transformă din part-time în contracte cu normă întreagă lucru care s-a mai întâmplat odată când am introdus această măsură.
Colegul meu, Adrian Câciu, ministrul de Finanțe a spus clar că dacă în implementare măsurilor mai găsim anumite excepții pe care trebuie să le facem de la această lege putem discuta, însă îmi este foarte greu să înțeleg cum cineva poate trăi dintr-un contract part-time cu salariul minim„, a mai spus ministrul Muncii.
De ce au românii pensia minimă
„Când am fost director la o casă de pensii la Botoșani realizam audiențe la televiziunea locală. Primeam telefoane de la cetăţeni unde răspundeam pe loc sau a doua zi. Organizam şi audiențe în judeţ şi discutam cu pensionarii pentru a le cunoaște problemele. Erau multe discuții cu am lucrat 20-30 de ani şi am pensia minimă.
Peste 10.000 de dosare le-am luat filă cu filă. Ce am găsit acolo este tragic.
Timp de 15-20-25 de ani la unii stagiul de cotizare în cel mai bun caz salariul minim normă întreagă, dar majoritatea cu fracţiune de normă, adică acel lucru cu 2 lei pe hârtie şi 5 în mână. Acest lucru se va răsfrânge supra actualilor lucrători când vor ieşi la pensie. (…)
Nu poţi să ții un om la muncă 8-10 ore si să îl plătești cu jumătate de normă”, a spus ministrul, potrivit psnews.ro.
Lasa un raspuns