Un nou episod din războiul pe miliardele din Sănătate, între ministrul Sănătății și șeful DSU. După ce a criticat faptul că pompierii tratează pacienții, referindu-se la activitatea SMURD, Alexandru Rafila a spus că juriștii pot să coordoneze activitatea de urgență la Ministerului Sănătății, unde există un compartiment de urgență.

Ministrul Sănătății spus, ironic, despre Raed Arafat, că va fi primul om care va ajunge pe Marte, provocând râsete la întâlnirea cu managerii de ambulanță și liderii de sindicat unde a fost făcută declarația obținută Digi24.

„E greu să angajezi medici în zona aceasta, e foarte greu să angajezi. Important e să găsim, totuși, niște persoane, care nu trebuie să fie neapărat medici. Dacă înțeleg legislația și specificul activității de medicină de urgență, cred că e important, pentru că dacă pacienții sunt tratați de pompieri, cred că și juriștii pot să gestioneze activitatea, organizarea activității medicinei de urgență, împreună cu noi, pentru că suntem câteva persoane acolo care știm despre ce e vorba”, a spus Rafila

„Îi convine (n.r. lui Raed Arafat) acea poziție unde integrează NATO, Ambulanța, dezastrele, în curând o să fie și NASA și probabil primul om care o să calce pe Marte…”, a continuat el.

Între Alexandru Rafila și Raed Arafat există o dispută mai veche, legată de finanțarea serviciilor de urgență. Nemulțumirea lui Alexandru Rafila este legată de faptul că Ministerul Sănătății finanțează activitatea unor servicii – între care Ambulanța și unitățile de primiri-urgențe – care în prezent sunt în subordinea Ministerului de Interne, mai precis a Departamentului pentru Situații de Urgență condus de Raed Arafat, potrivit psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.