Facultățile de Drept și Științe Administrative (FDSA) și de Istorie-Geografie (FIG) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, împreună cu Uniunea Națională a Barourilor din România, Uniunea Avocaților din Republica Moldova, Baroul Suceava și Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți, Ucraina, au organizat joi, 20 octombrie 2022, o sesiune omagială de drepturile omului dedicată memoriei vieții și faptelor lui Traian Popovici, jurist român cu eminentă vocație umanitară universală.

Evenimentul, inițiat de către prof. univ. dr. Florin Pintescu, decan al FDSA, lect. univ. dr. Lucian Sorin Stănescu din cadrul FDSA, care a avut și calitatea de moderator, și av. drd. Mircea Grozavu din cadrul Baroului Suceava, s-a desfășurat  în sala de lectură a Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” și s-a bucurat de prezența unor personalități marcante ale Sucevei. Între invitați au fost și prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, prorector al USV, prof. univ. dr. Aurora Ciucă, de la FDSA, conf. univ. dr. Daniel Hrenciuc și conf. univ. dr. Radu Bruja de la FIG, cercetător dr. Daniel Boboc, de la Institutul Național pentru studierea Holocaustului din România,  Radu Sacagiu, președintele Asociației „Fraterna” Iași, av. dr. Dorin Popescu, președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, av. dr. Marius Striblea, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România, precum și av. Viorel Liviu Mihai, decanul Baroului Suceava.

Sesiunea omagială a debutat cu discursul prorectorului Mircea A. Diaconu, care a făcut o incursiune în viața și opera avocatului Traian Popovici, o personalitate marcantă a Bucovinei, primar al Cernăuțiului în 1941.

Faptele lui Traian Popovici au fost cu adevărat remarcabile iar curajul său – în acel context tulbure – a fost remarcabil îndreptățește și obligă posteritatea să îi acorde atenția cuvenită. și nu întâmplător a fost evocat și faptul că primarul a salvat 20.000 de cernăuțeni care, pe criterii etnice, urmau a fi deportați în lagărele din Transnistria.

În cuvântul său, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu le-a prezentat celor de față spicuiri din ”Spovedanie”, un text confesiv scris ca o reconstituire, o evocare de către fostul primar Traian Popovici. În textul scris după ce misiunea lui s-a terminat și se retrăsese la Colacu, el spune:

„Spovedania aceasta în fața întregului meu neam nu este pornită din voința de a acuza pe cei pe care îi acuză faptele lor, nici de a reliefa o atitudine pentru care am fost ostracizat trei ani și pe urma căreia am suferit îngenunchere. Ea este spovedania unei conștiințe care, în tragedia umană ce a trăit-o, a făcut tot ce a fost cu putință să zăgăzuiască furia, să îmblânzească pe cel sălbatic, să-l încurajeze pe cel înfricoșat, să mângâie pe cel disperat și să toarne nădejde în cel plecat în surghiun. // În ce mă privește, dacă m-am învrednicit de această tărie de a nu ceda curentului, de a mă împotrivi lui, de a fi stăpân pe voința mea, de a înfrunta pe cei mari, de a fi cu un cuvânt om, nu e meritul meu. E meritul tuturor generațiilor de popi din care mă trag și care m-au învățat ce e iubirea de oameni, e meritul tuturor profesorilor de la liceul din Suceava care m-au crescut în lumina frumoaselor virtuți ale clasicismului și mi-au plămădit sufletul la căldura umanității, care neobosită cizelează pe om și îl diferențiază de brută. Viitorimea mă va judeca dacă am făcut rău sau bine.”

Un alt aspect important a fost cel subliniat de către prof. univ. dr. Aurora Ciucă și anume acela că Traian Popovici a apărat drepturile omului, deși, oficial, acestea au fost stabilite și consemnate ulterior.

În acele vremuri de restriște, în care propaganda ideilor totalitariste fundamentate pe supremația rasială servea drept fundament ideologic pentru negarea adevărului axiomatic al dreptului natural, Traian Popovici a ales să nu execute ordinul unei legi vădit inumane, preferând mai degrabă atragerea oricărei forme de răspundere juridică, politică sau publică, decât să comită adevărate crime împotriva propriei conștiințe. Judecata istoriei a demonstrat că faptele care puteau deveni o crimă împotriva propriei conștiințe aveau să fie calificate în noua ordine juridică postbelică drept crime împotriva umanității. Așadar, noua paradigmă a drepturilor omului a fost fundamentată pe valori identice celor apărate prin propriile fapte de către Traian Popovici și de către cei pe care a reușit să îi inspire. 

De altfel, fiecare dintre invitați a vorbit despre importanța curajului și empatiei avocatului Traian Popovici, celui care în anul 1969 statul Israel i-a decernat titlul, medalia și diploma de „Drept între popoare”, distincție acordată ne-evreilor care s-au comportat cu eroism, cu riscul vieții, familiei și avutului încercând să salveze evrei de Holocaust și, implicit, Cetățenia de Onoare a Israelului. Astfel Traian Popovici a devenit primul cetățean român care a fost decorat cu această înaltă distincție umanitară de anvergură internațională.

Florin Pintescu, care a reamintit celor tineri de față: ”În literatura de specialitate România este trecută la capitolul <Acțiuni pre Holocaust>, în această categorie fiind trecută legislația antisemită inițiată în România începând cu 1938. Puțini știu că în Transnistria acelor ani au murit circa 400.000 de evrei. Să te ridici atunci împotriva acelui curent, care a ucis 56.000 de evrei bucovineni, a fost un act de umanitate cu atât mai curajos pentru eroul primar Traian Popovici, care a dat lecția toleranței și ajutorării semenului la nevoie, indiferent de ce te desparte de acesta.”

Despre împrejurările politice în care a acționat Traian Popovici și antisemitismul Bucovinei din acea perioadă au vorbit conf. dr. Radu Florian Bruja, avocat Liviu Mihai, decan al Baroului Suceava, precum și președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, lector univ. dr. Dorin Popescu, prin intermediul unei prezențe online în cadrul sesiunii.

Cercetătorul dr. Daniel Boboc, de la Institutul National pentru Studierea Holocaustului ”Elie Wiesel” a vorbit despre ultimii ani ai vieții fostului primar al Cernăuțiului, avocatul erou Traian Popovici.

„În anii ce au urmat a fost nevoit să facă față numeroaselor anchete militare dispuse de Ion Antonescu, fiind găsit vinovat pentru încălcarea regulamentelor, acțiune prin care a dat posibilitatea multor evrei din Cernăuți să scape cu viață. A continuat să apere evrei în calitate de avocat și a rămas în Cernăuți până la venirea rușilor, după care a reușit să se retragă la Fundu Moldovei. Paradoxal este faptul că într-un dosar <fabricat> de Comandamentul Sovietic și găsit în arhive, după război se propunea anchetarea fostului primar al Cernăuțiului, Traian Popovici, pentru că în calitate de membru al Regimului Antonescian ar fi ordonat uciderea evreilor din oraș și ar fi comandat personal plutoane de execuție a evreilor. Moartea lui timpurie, la scurt timp după terminarea războiului, l-a <ajutat> să scape, pentru că ar fi avut o soartă grea în timpul regimului comunist care a urmat”, a conchis dr. Daniel Boboc.

Reamintim că avocatul Traian Popovici s-a născut în comuna suceveană Udești și a decedat în satul Colacu din comuna Fundu Moldovei.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.