Vești bune pentru românii care beneficiază de vouchere sociale 2022. Banii pentru tranșa a patra intră pe card mai repede, a anunțat ministrul Marcel Boloș.

Vești bune pentru românii care beneficiază de voucherele sociale în valoare totală de 1000 de lei.

Suma de 250 de lei, sumă care reprezintă ultima tranșă din cadrul acestui ajutor social, urmează să fie livrată mai repede, a anunțat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Banii pentru tranșa a patra urmează să intre pe cardurile aferente voucherelor sociale 2022 mai devreme, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

„De asemenea, o altă veste bună pe care vreau să o anunț este că vom urgenta procesul pentru încărcarea tranșei IV de 250 de lei pe carduri, pentru a ajunge la beneficiari înainte de sărbătorile de iarnă”, a anunțat ministru Marcel Boloș. 

Inițial, tranșa a patra în valoare de 250 de lei era programată să fie încărcată în luna decembrie 2022.

Sumele încărcate pe cardurile sociale sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. 

Beneficiari vouchere sociale 2022. Cine primește 250 de lei pe card

– Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

– Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

– Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

– Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

– Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

– Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare. 

Cardurile aferente voucherelor sociale pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate, scrie kanald.ro.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.