Robert Cazanciuc, vicepreședinte al PSD, susține că partidul său nu exclude varianta alegerilor anticipate dacă în Coaliție nu se ajunge la un consens privind revenirea la o piață a energiei reglementată.

Social-democratul a salutat faptul că PNL ar lua în considerare trecerea la o piață reglementată a energiei, chiar dacă premierul Nicolae Ciucă s-a referit la o semi-reglementare, despre care susține că e o sintagmă prin care „s-au alintat” puțin liberalii, ca să nu recunoască eșecul liberalizării pieței de energie.

Vicepreședintele Senatului a precizat că, „dacă nu vom reglementa piaţa de energie nu vom putea construi bugetul, pentru că nu e vorba numai despre cetăţeni ci şi despre companii, pentru că nu ştiu la ce preţuri să îşi facă bugetul pentru anul viitor”, scrie adevarul.ro.

Întrebat dacă PSD ia în calcul o ieşire de la guvernare, în contextul rotaţiei premierilor, anul viitor, Robert Cazanciuc a răspuns: „Dacă nu vom reuşi să reglementăm piaţa energiei nu am exclus deloc alegeri anticipate”.

Cu o zi în urmă, premierul Ciucă preciza: „Încă se caută soluții tehnice. Discutăm despre o decizie prin care să fie o piață semi-reglementată. Trebuie să avem energie care să fie în achiziție și în vânzare. (…) Noi trebuie să cumpărăm și, atunci când avem vârful de producție, să vindem”, a spus Ciucă la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PNL.

Potrivit Constituţiei, „preşedintele poate semna decretul de dizolvare a Parlamentului, act premergător stabilirii noilor alegeri legislative, dacă Parlamentul nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.

Aşadar, poate, nefiind obligat. Preşedintele Klaus Iohannis s-a poziţionat în mod ferm împotriva anticipatelor, fiind de părere că sunt „aproape imposibil” de declanşat. „Declanşarea alegerilor anticipate este o chestiune care se discută aşa, teoretic, de mult în România. Însă Constituţia noastră este construită pentru a garanta stabilitatea parlamentară.

Înainte de semnarea decretului de dizolvare, Iohannis trebuie să se consulte cu şefii Parlamentului şi cu liderii de grupuri, dar fără a fi obligat să ţină cont de vreo decizie sau sfat al acestora. Aceştia sunt paşii procedurali, la nivel de relaţie Executiv-Legislativ.

Practic, un drum spre anticipate ar duce la aproape jumătate de an de interimat la nivel guvernamental, cu un an înainte de începerea testelor electorale din 2024, scrie psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.