Într-un comunicat al Asociației de Plăți Electronice din România (APERO) se arată că tichetele de masă electronice vor presupune costuri de achiziționare mai mici pentru angajatori și, de asemenea, se va reduce volumul muncii cu distribuția acestora.

Astfel, angajatorii vor achita costul emiterii tichetelor pe format electronic la o anumită perioadă de timp, în funcție de valabilitatea acestora, nefiind nevoie să suporte lunar costul emiterii imprimării tichetelor de masă pe suport de hârtie.

Opinia nu este împărtășită și de Sodexo Soluții pentru Motivare, o companie emitentă de bonuri de masă pe hârtie, care consideră că emiterea tichetelor electronice îi va costa mai mult pe angajatori.

Proiectul de lege recent aprobat de Parlament și trimis spre promulgare Președinției, care permite introducerea tichetelor de masă în format electronic, prezintă o serie de avantaje pentru angajați, angajatori și comercianți. De asemenea, astfel se susține dezvoltarea mediului economic prin stimularea concurenței, se reduc costurile administrative legate de tichetele de masă și prin controlul sporit oferit de carduri, se poate contribui la reducerea economiei subterane.

„Inițiativa parlamentară reprezintă un pas important în alinierea la tendințele europene și la evoluția tehnologică rapidă din industria plăților. Totodată, modificarea legislației va stimula competiția pe piață, ceea ce va duce la reducerea costurilor suportate pentru aceste servicii de către angajatori și comercianți. Mai mult, nu vor exista niciun fel de costuri pentru angajați. Astfel, asteptăm promulgarea legii și ne exprimăm disponibilitatea de a sprijini eforturile autorităților în elaborarea normelor de aplicare, pentru implementarea variantei care să maximizeze beneficiile pentru toate părțile implicate”, a declarat Sergiu Cone, secretar general APERO.

Conform proiectului de lege, debitarea sumelor corespunzătoare produselor alimentare solicitate de salariat, în cazul tichetelor de masă pe suport electronic, urmează să se realizeze la valoarea respectivelor produse alimentare.

Reprezentanții APERO au menționat că siguranța tichetelor de masă în format electronic este oferită de sistemele de siguranță ale cardurilor, care presupun inclusiv faptul că angajatul își va recupera banii în cazul pierderii sau distrugerii tichetului electronic, întrucât acesta poate fi reemis. Angajații ar putea avea acces la o rețea mult mai extinsă de comercianți, inclusiv cei care nu acceptă în prezent bonurile de masă pe hârtie.

Reprezentanții APERO estimează că va avea loc o scădere a comisioanelor pe care comercianții le vor suporta pentru tichetele în format electronic. Totodată, comercianții vor putea primi rapid sumele aferente tichetelor de masă, respectiv în maximum trei zile de la momentul trimiterii tranzacțiilor spre încasare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.