Nu există o taxă de înmormântare, iar preoții nu pot condiționa înmormântarea de primirea unei sume de bani, susține purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Invitat în studioul Puterea Știrilor, Bănescu a explicat că preoții își pot pierde parohia dacă resping o familie săracă pentru că nu are bani să își înmormânteze o rudă.

Cât despre celelalte contribuții pe care le plătesc enoriașii la botez sau la cununie, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a explicat că banii intră în fondul bisericii. „Nu este, însă, o taxă impusă. Dacă cineva nu are bani, nu întrunește suma care reiese din acea contribuție calculată, nimeni nu va fi dat afară din biserică”, a declarat Bănescu, la Puterea Știrilor.

„Pentru înmormântări nu există o taxă de înmormântare. Au fost cazuri de refuz a unor înmormântări din partea unor așa-ziși preoți care condiționau înmormântarea de primirea unei sume. Oribil. Este odios să respingi o familie săracă pentru că nu are bani să își înmormânteze un copil care i-a murit. Este absolut odios când se întâmplă așa ceva și acești preoți ar trebui să își reconsidere vocația. Dacă se află de asemenea lucruri, bineînțeles că vor fi sancțiuni.

Dar sunt acele contribuții, la botez, la cununie, lumea care oferă un pomelnic și alături de pomelnic lasă o sumă modică. Vă spun asta din interior: se lasă 5 lei, oamenii sunt săraci astăzi. Acești bani intră în fondul bisericii. La orice astfel de eveniment, botez sau cununie, există această contribuție gândită de Consiliul Parohial. Un preot nu face ce vrea el în parohia lui, iar acest lucru este extrem de important. Există un Consiliul Parohial format din laici, oameni obișnuiți, din credincioși. Cu ei discută preotul și în funcție de necesități, de exemplu dacă biserica trebuie încălzită și trebuie să se plătească facturi, dacă trebuie plătit un cor. Voluntariat se face, dar nu în totul. Nu poți obliga pe nimeni să cânte în cor decât dacă vrea el. Apar astfel de contribuții, la botez, la cununie. Nu este, însă, o taxă impusă. Dacă cineva nu are bani, nu întrunește suma care reiese din acea contribuție calculată, nimeni nu va fi dat afară din biserică. Biserica nu este o uzină, nu este o instituție în care intri cu cardul, în care plătești la centimă ș.a.md. Cel puțin aceasta este realitatea pentru care eu pledez”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, la „Puterea Știrilor”, potrivit psnews.ro.

4 Responses

  1. Eu

    Bai idiotule, de Banescu, dar de ce episcopiilor și Patriarhia cer bani de dări și debite de la preoți? De ce nu dau salariile integrale ca un funcționar și apo sa vezi ca o sa fie bine. Numai idioții va ies pe gura.

    Răspunde
  2. Urs

    Nu am vazut niciodata in cei 65 ani pe care ii am ca un preot sa dea chitanta pentru slujbele de botez, cununie sau inmormintare…Voi in ce lume traiti?

    Răspunde
  3. Marius

    Halal purtător de cuvânt. E ușor de dat cu piatra din colțul unde s a cocoțat. Dar preoții ce nu au salariu pe 3-4-6 luni, pentru că nu au de unde. Plus bani trimiși obligatoriu spre superiori. Un om ce nu a avut nici o legătură cu biserica, de ce mai are nevoie de slujbe? Nu e condiționată îngroparea de slujbe. Apoi, oamenii credincioși nu au astfel de probleme. Numai cei ce vad in slujba un obicei, că ce zice lumea. Multe ar fi de zis.

    Răspunde
  4. Mihai

    Fara slujbă nu se poate , macar atunci i se mai iartă din unele pacate. Apartinatorii știu că așa trebuie sa fie.

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.