Sala Teatrului Municipal Suceava a devenit neîncăpătoare vineri, 12 mai, începând cu ora 18:00, când Orchestra „Crai Nou Bucovina” a susținut, în premieră, un extraordinar concert de muzică clasică. Deosebitul eveniment a adunat laolaltă suceveni dornici să ia parte la un moment istoric din viața culturală a Sucevei. Între cei prezenți s-au numărat și vicepreședintele CJ Suceava, Niculai Barbă, primarul Ion Lungu și inspectorul general al IȘJ Suceava, Grigore Bocanci, precum și alți reprezentanți ai instituțiilor sucevene.
Sub bagheta magică a violonistului și dirijorului internațional Alexandru Ianoș, s-au reunit profesori, actuali și foști elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, împreună cu muzicieni din Iași, Botoșani și București, într-un concert extraordinar, în cadrul căruia au fost interpretate piese din repertoriul internațional. Asfel, auditoriul s-a putut delecta cu opere create de marii compozitori la începutul activității lor, între care Carl Ditters Von Dittersdorf – Simfonia nr.1 opus 18, (după poemul „Metamorfoze” de Ovidiu), Felix Mendelsshon Bartholdy – Concert nr.1 pt pian și orchestră, L. v. Beethoven – Simfonia nr.1 în Do major și Ciprian Porumbescu – Balada pentru vioară și orchestră – solist Alexandru Ianoș.
Trebuie spus că dirijorul Alexandru Ianoș este născut în orașul Siret din județul Suceava. După examenul de stat la Academia de Muzică din București, Alexandru Ianoș a studiat vioara la Freiburg im Breisgau și la Stuttgart. În 1982 a plecat în Germania și din 1990 s-a stabilit în Elveția. Din 1994 este dirijorul șef al Orchestrei Universitare din Fribourg. Ca lector de vioară și muzică de cameră, a predat la Fundația Pflug din Freiburg im Breisgau și a susținut cursuri de master la Academia Germană Spohr din Lahr (Germania) și în Tarrega (Spania). A fost membru al premiatului cvartet Spohr și a apărut ca solist la diferite festivaluri internaționale. Paralel cu aceste activități, Alexandru Ianoș a obținut diplomă de dirijor în Elveția, cu prof. dr. Ewald Körner și mai târziu cu maestrul Dmitrij Kitajenko, după care a fost dirijor invitat permanent al Orchestrei Simfonice Naționale a Ucrainei – Kiev timp de câțiva ani. Ca invitat al mai multor orchestre, printre care Orchestra Simfonică a Radioului din Kiev, Orchestra Națională a Radio București, Südwestdeutsche Philharmonie Konstanz, Middle Tennessee Symphony (SUA), Filarmonica din Brno și Slovak Sinfonietta, a întreprins numeroase turnee de concerte, în special în Spania, Germania, Elveția și SUA. Câteva dintre concertele sale au fost transmise în direct la radio și televiziune în Spania, România, Elveția și Ucraina.
În ultimii ani, Alexandru Ianos a dirijat des în Elveția. Sub conducerea sa au fost interpretate și lucrări puțin cunoscute, precum lucrări ale compozitorului elvețian Friedrich Theodor Fröhlich (1803-1836), dintre care unele au fost în premieră mondială, pentru care a rescris și aranjat întreaga partitură din manuscris.
Un moment de înaltă calitate artistică a fost susținut de Yu Shin, tânărul pianist corean, care, alături de dirijorul Alexandru Ianoș, au interpretat Concert nr.1 pt pian și orchestră al compozitorului Felix Mendelsshon Bartholdy.
Yu Shin este născut în 2009, la Seoul – Coreea de Sud, însă în prezent locuiește în Elveția, unde studiază Școala internațională din Berna, fiind considerat un talent ieșit din comun. Părinții acestuia sunt ambasadori ai Coreei de Sud în Elveția, urmând ca din toamna acestui an să ajungă în România, concertul de la Suceava fiind primul contact cu țara noastră.
Despre Yu Shin, dirijorul Alexandru Ianoș a precizat că profesoara acestuia i-a dat cu doar trei săptămâni înainte să studieze opera pe care a interpretat-o.
Niculai Barbă, vicepreședintele CJ Suceava, le-a oferit un „certificat de naștere” al Orchestrei „Crai Nou Bucovina” și i-a felicitat pentru deosebita interpretare. Totodată, Niculai Barbă a vorbit publicului despre momentul istoric de la Suceava, care aduce cultura mai aproape de suceveni.
Primarul Ion Lungu a apreciat inițiativa CJ Suceava, subliniind că și Primăria municipiului reședință de județ sprijină constant astfel de manifestări.
„Municipalitatea suceveană susține proiectul Orchestrei Simfonice «Crai nou» din Bucovina.Felicitări domnului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, și Domnului vicepreședinte Niculai Barbă pentru această inițiativă!Ne dorim să avem cât mai repede o filarmonică la Suceava unde sunt mulți iubitori de muzică clasică”, a spus primarul Ion Lungu.
Lasa un raspuns