Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, legat de Autostrada A7, că ultima analiză de progres arată că sunt șanse foarte mari că în partea a doua a acestui an să se scoată la licitație lucrările pe tronsonul Pașcani – Suceava.
Potrivit președintelui CJ Suceava, s-au finalizat și forajele și citirea rezultatelor în laborator.
„Este pe final procesul de identificare a proprietarilor de teren de pe tronsonul Autostrăzii. Se așteaptă Acordul de Mediu, nu înainte de avea loc o dezbatere publică. Suntem deja și la 70 % cu lucrările de proiectare finalizate pe tronsonul Suceava – Siret, foraje, studii geotehnice.Zilele acestea am avut discuții cu Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu și cu directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, și cu toții sunt optimiști în sensul că s-a recuperat mult timp din decalajul de pe celălalt coridor al A7, București – Pașcani, care este mai avansat. De asemenea, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii a apreciat parteneriatul cu Consiliul Județean Suceava și implicarea noastră zi de zi în această etapă de proiectare a tronsonului de Autostradă Pașcani – Suceava – Siret.
Aș vrea doar să spun că în aceste zile coordonez echipa liberală în negocierile completării Programului de Guvernare și am ca priorități obligatorii, printre multe altele, continuarea A7 pe bani europeni pe ruta Pașcani – Suceava – Siret, construcția Centurii Gura Humorului, construirea Drumului Expres pe 4 benzi Suceava – Botoșani, investiții atât de necesare în infrastructura județul Suceava”, a transmis președintele Gheorghe Flutur.
Lasa un raspuns