Președintele Alianței Sindicatrlor din Învățământ Suceava, prof. Giani Leonte, a anunțat luni, 5 iunie, într-o conferință de presă pe care a susținut-o alături de vicepreședinții Ovidiu Varvaroi și Dumitru Irimia, că profesorii nu cedează și că greva generală și protestele continuă. Astfel, marți, 6 iunie, aproximativ 3000 de angajați ai școlilor din județ sunt așteptați din nou în Centrul Sucevei pentru a-și cere drepturile.
De altfel, liderul ASI Suceava a precizat că în cursul zilei de luni, 5 iunie, va solicita Primăriei municipiului Suceava avizul pentru protestul de marți.
„Nu am primit niciun semnal din partea colegilor cum că greva generală trebuie încheiată. Noi suntem determinați și hotărâți să continuăm. Guvernul nu a soluționat niciuna dintre cererile noastre. Practic, lista cu doleanțele noastre a fost pusă undeva într-un sertar, nu știu dacă a fost citită, însă cel puțin Guvernul nu s-a aplecat asupra ei. Noi vrem doar să fim respectați, să fim într-o grilă a salarizării, după prestanța muncii pe care o facem pentru importanța pe care noi o avem în societate. Salarizarea actuală este umilitoare și nu mai putem tolera așa ceva. Guvernul nu vrea să își asume printr-un act normativ ca salariul unui profesor debutant să plece de la salariul mediu brut pe economie”, a spus liderul ASI Suceava, Giani Leonte.
Potrivit acestuia, aproximativ 10% din cadrele didactice din județul Suceava sunt la început de carieră, adică cu un salariu net de aproximativ 2500 de lei, cei mai mulți dintre profesorii suceveni având salarii cuprinse între 3000 și 3200 de lei. Trebuie spus că unul dintre cele mai mari salarii nete obținut de un cadru didactic din județ este de 4500 de lei.
„Trebuie să existe și în învățământ un moment T0(zero) și poate că acum este acel moment. Timp de 33 de ani am fost tratați cu distanță, însă a venit momentul să fim puși în locul cuvenit în societate. Fac un apel către directorii unităților școlare să solidarizeze cu colegii noștri, pentru că avem semnale că sunt directori care direct sau indirect pun presiune pe colegi ca să se întoarcă la școală. Este vorba despre o unitate școlară din Câmpulung Moldovenesc. Trebuie să fim cu toții de aceeași parte pentru că scopul nostru este comun”, a mai spus Giani Leonte, care a adăugat că: „Nu vrem să fim trimiși la catedră de președintele Iohannis și rugați respectuos de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, să ne întoarcem la catedră! Noi știm ce avem de făcut. Respectăm copiii, la fel cum ne respectă și ei pe noi. E o situație aproape nemaiîntâlnită în România: avem de partea noastră aproape întreaga societate civilă, iar acest lucru ne obligă să obținem mai mult”.
Lasa un raspuns