Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe  Flutur, a fost prezent joi, 29 iunie, la primul eveniment organizat în cadrul galei de kickboxing Colosseum Tournament 39 și anume cântarul oficial.  

Îmbrăcat la rândul său sport, într-un trening ce avea inscripționat mesajul „HAI ÎN BUCOVINA”, Gheorghe Flutur a vorbit despre uriașa ocazie de promovare pe care o are municipiul Suceava, dar  și județul Suceava  prin organizarea acestei gale la Suceava. 

De altfel, președintele Cj i-a oferit legendarului luptător Semmy Schilt un chimir  care să îi amintească de Bucovina. 

„Am aici un chimir care seamănă cu centurile puse la bătaie și o să i-l dau ca suvenir din partea noastră, a autorităților din Suceava, să-l țină minte, precum și o curea pe care scrie Bucovina, cu care să vă încingeți. Orice evenimente care aduc aici turiști sunt binevenite. De aceea am venit să fim alături pentru organizarea acestui eveniment în Cetatea de Scaun a Sucevei”, a spus Gheorghe Flutur.

Gala Colosseum Tournament va avea loc pe 30 iunie, la Cetatea de Scaun din Suceava, și promite să fie un eveniment grandios în lumea sportului. Această ediție, numită Colosseum Tournament 39, va fi transmisă în direct de DigiSport și de alte 80 de posturi de televiziune și platforme online din Europa, Statele Unite ale Americii și Asia, făcându-l accesibil publicului din întreaga lume. 

One Response

  1. Mutu

    Dacă prostia corcită cu trufia ar durea,ce răcnete s-ar auzi ,frate,dinspre CJ al PNL/PSD precum și din redacțiile anumitor ziare de pup-in-kur!!

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.