În dimineața zilei de vineri, 4 august, o coliziune între un tren de marfă și un autoturism s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată, de pe raza localității Vicșani, comuna Mușenița.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ Suceava.
La fața locului au fost identificate două victime, un bărbat (aproximativ 65 de ani) și o femeie (aproximativ 60 de ani).
Femeia era prinsă sub locomotivă, iar colegii de la descarcerare au intervenit pentru extragerea victimei. Din nefericire, cadrele medicale au declarat decesul acesteia.
Bărbatul era conștient și a fost preluat de echipajul SMURD, care i-a acordat primul ajutor medical. Ulterior, a fost transportat la spitalul din Rădăuți, pentru investigații suplimentare.
Lasa un raspuns