La data de 18 octombrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, pun în aplicare 26 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Suceava, Vrancea, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și contrabandă (procurarea, colectarea, deţinerea, depozitarea, transportul și comercializarea pe teritoriul României de ţigarete de provenienţă extracomunitară).
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada martie – octombrie 2023, s-ar fi constituit și ar fi acționat un grup infracţional organizat, format din cetățeni români, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigarete de provenienţă extracomunitară.
Acestea ar fi fost introduse ilegal în România și ar fi fost depozitate temporar de membrii grupului infracţional, care ulterior le-ar fi transportat și comercializat către clienţi din municipiul Bucureşti și județele Suceava, Călăraşi şi Vrancea.
Pentru a evita controalele autorităţilor, bănuiții ar fi folosit, la transportul și disimularea ţigaretelor, autoutilitarele unei societăţi comerciale, ce ar avea ca obiect principal de activitate transportul de mărfuri.
În cursul urmăririi penale, au fost realizate acțiuni de prindere în flagrant delict, în cadrul cărora au fost descoperite și ridicate, în vederea confiscării, peste 510.000 de țigarete.
Audierile urmează să se desfășoare la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bucureşti, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Lasa un raspuns