Sâmbătă, 28.10.2023, ora 15:00, echipajul de Poliție Rutieră din cadrul Poliției mun. Câmpulung Moldovenesc a fost sesizat de către lucrătorii de poliție din  cadrul Secției de Poliție Rurală 11 Pojorâta cu privire la faptul că pe DN 17A, localitatea Sadova, a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Având în vedere aceste aspecte, echipajul rutier s-a deplasat la fața locului, acolo unde a constatat că M. EMANUELA, în vârstă de 46 de ani, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe DN 17A, pe raza localității Sadova spre DN 17, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă

. În urma căderii aceasta a suferit leziuni la nivelul capului, fiind transportată de către un echipaj SMURD la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc. Aceasta a fost dignosticată cu policontuzionat prin accident rutier, TCC, TCF. Cea în cauză a fost tranferată la Spitalul Județean Suceava pentru investigații suplimentare.

            A fost testată cu etilometrul, rezultatul fiind negativ.

            S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă” faptă prev. și ped. de art. 196 alin. 2 și 3 din Codul Penal.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.