Marți, 21 noiembrie 2023, la Sala Unirii a Consiliului Județean Suceava s-a desfășurat o şedinţă de lucru în care au fost  prezentate stadiile proiectelor A7, pentru cele două tronsoane, respectiv Pașcani – Suceava și Suceava – Siret. La această ședință au luat parte președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, vicepreședintele CJ, Vasile Tofan, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, directorul CNAIR, Cristian Pistol, secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, directorul DRDP Iași, Ovidiu Laicu, primarul Ion Lungu, precum și primarii localităților tranzitate de A7.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, cel care a convocat ședința de marți, a anunțat mai multe vești bune pentru cetățenii acestui județ, toate privind infrastructura rutieră.

„Astăzi s-a semnat acordul de mediu pentru Autostrada Pașcani – Suceava, care dă undă verde pentru aprobarea, prin Hotărâre de Guvern, a indicatorilor tehnico-economici ca să putem scoate la licitație proiectarea și execuția A7 și asta foarte repede. În al doilea rând, tot astăzi, avem dezbaterea publică pentru traseul definitiv și pentru a stabili arhitectura Autostrăzii de la Suceava spre Siret. În al treilea rând, tot astăzi, am primit acordul de mediu pentru varianta ocolitoare a orașului Gura Humorului, de 10 kilometri, care este parte din Autostrada Nordului. Așa cum la Bacău a început Autostrada 7 cu centura ocolitoare, așa, la Suceava, Autostrada Nordului va începe cu centura orașului Gura Humorului.

Am discutat și de drumul expres Suceava – Botoșani, unde CJ Suceava este implicat și este lider de proiect. Zilele viitoare va fi desemnat și câștigătorul licitației privind întocmirea documentației și, nu în ultimul rând, am discutat cu domnul secretar de stat despre drumul paralel cu frontiera cu Ucraina de la Vicovu de Sus, spre Climăuți, care să ne ajute să colectăm traficul care vine din Ucraina.

Eu mulțumesc, încă o dată, Ministerului Transporturilor, domnului ministru Sorin Grindeanu și echipei aici de față (directorul CNAIR, Cristian Pistol, și secretarul de stat Ionel Scrioșteanu n.r.) și îi asigur de colaborarea noastră în perioada următoare”, a declarat președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, după ședința de marți, 21 noiembrie.

2 Responses

  1. mihai grigore

    : revista floare albastra = blue: relatia _ infrastructura h2o_ & linie electrica central electric suceava balti________ pod prelipca- bosanci.aeroport suceava______ somuzu mic _ iaz stavarachi___ iaz luciu asfalt____inelul gura humorului____ cheile bicazului __

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.