Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a informat că, zilele acestea, la Cazinoul Băilor de la Vatra Dornei au loc ultimele pregătiri pentru Ziua Bucovinei.
Consiliul Județean Suceava, prin Muzeul Național al Bucovinei, amenajează o expoziție de excepție despre istoria Bucovinei. Este o expoziție foto-documentară în cea mai mare parte, dar și cu documente expuse în original care se referă la perioada de la 1775, anul ocupării de către austrieci a Bucovinei, până la 1945, sfârșitul celui de-al doilea război mondial. La subsolul clădirii cazinoului sunt aduse cele mai importante piese ale sculptorului bucovinean Ion Mândrescu. Expoziția va rămâne o perioadă lungă de timp și oferă o veritabilă lecție de istorie mai puțin cunoscută a Bucovinei, toate acestea începând cu 28 noiembrie 2023.
„Aceste realizări au fost înfăptuite datorită parteneriatului dintre CJ Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, care sunt convins că este și soluția viitorului atât în direcția consolidării patrimoniului cultural religios existent, cât și în crearea de noi edificii, dar și evenimente pentru suceveni și pentru cei care ne calcă pragul. Complexul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei este un exemplu concret în această direcție”, a transmis președintele Gheorghe Flutur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.