Vicepreședintele CJ Suceava, Niculai Barbă, a anunțat că CJ Suceava susține și promovează meșterii populari și meșteșugurile tradiționale din tot județul. Participarea la târgurile de turism din țară și din străinătate, și în cadrul unor evenimente organizate cu prilejul unor mari sărbători, evenimente de promovarea a județului Suceava, toate sub brandul „Bucovina”, oferă, de fiecare dată, publicului interesat și specialiștilor, eșantioane de autentic din această regiune.
„Bucovina este pe podium în orice clasament întocmit în domeniul turismului, iar, în aceste zile, prin prezența meșterilor populari, cu ale noastre meșteșuguri tradiționale, în cadrul Târgului de Crăciun din Suceava propulsează evenimentul printre cele mai importante târguri, evidențiate, în mod firesc, la nivel național.
Activitățile de susținere ale datinilor, ale tradițiilor și obiceiurilor populare autentice, prezente, în mod natural, în viața comunităților locale, dau rezultate. În acest context, Bucovina devine tot mai atractivă și dorită regiune pentru a fi vizitată. Pentru că aici, în acest sanctuar unde se mai păstrează și tezaurizează elemente ale identității noastre naționale, turiștii vor fi mereu întâmpinați cu dragoste, cu bucurie și naturalețe.Crâmpeie ale acestor nestemate din tezaurul, din zestrea Bucovinei, se vor regăsi, așa cum se întâmplă an de an, în cadrul Festivalului Internațional al Obiceiurilor de Iarnă, deschis printr-o inegalabilă paradă, care va avea loc în ziua de 27 decembrie în Suceava.Deja a devenit o tradiție, în această perioadă au loc o multitudine de evenimente culturale, cuprinse în cadrul Programului Crăciun în Bucovina, Program ce a debutat în Țara Dornelor în cadrul seriei de evenimente organizate de Ziua Bucovinei, și se va încheia pe 13 ianuarie 2024 în localitatea Râșca.
Hai în Bucovina!”, a transmis Niculai Barbă.
Lasa un raspuns