Polițiștii din Vatra Dornei au utilizat dispozitivul de oprire forțată tip spike din doatre față de un șofer care a refuzat să oprească la semnalul regulamentar. Ulterior vehiculul a fost indisponibilizat prin reținerea plăcuțelor cu numerele de înmatriculare, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.625 lei. 

În seara de 05/06.12.2023, în jurul orei 23:00, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei a acționat în zona Cârlibaba – Valea Stânei – Rotunda – Șesuri.

Astfel, a fost identificat în trafic, un autoturism care se deplasa pe D.N. 18, pe raza satului Valea Stânei, comuna Cârlibaba, jud. Suceava.

Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de echipajul de poliție, s-a procedat la aplicarea dispozitivului baraj extensibil cu țepi tip ,,SPIKE” aflat în dotarea Postului de Poliție Cârlibaba, ocazie cu care au fost perforate ambele anvelope din partea din față ale autoturismului.

În urma folosirii dispozitivului, autovehiculul a fost nevoit să reducă viteza de deplasare, procedându-se la urmărirea acestuia cu autospeciala din dotare pe o distanță de cca. 1 km. 

Ulterior, s-a reușit oprirea autoturismului, stabilindu-se că în vehicul se afla doar șoferul, respectv un bărbat de 31 de ani domiciliat în orașul Borșa, jud. Maramureș. Acesta a declarat faptul că nu a oprit la semnal întrucât cunoștea că are ITP-ul și asigurarea obligatorie la autoturism, expirate.

S-a procedat la conducerea conducătorului auto la Sediul de Poliție Cârlibaba, unde a fost verificat în bazele de date ale Poliției Române, fiind sancționat contravențional conf. OUG 195/2002 cu o amendă în valoare de 3.625 lei.

Totodată, a fost dispusă măsura reținerii certificatului de înmatriculare al autoturismului, a permisului de conducere și s-a dispus imobilizarea vehiculului prin ridicarea celor două plăcuțe cu numerele de înmatriculare.

În urma examinării autovehiculului, s-a constatat că acesta nu a suferit alte avarii în urma opririi forțate, cu excepția cele două anvelope din partea din față, care au fost secționate.

  Deși mesajul de fermitate în aplicarea legii este unul cât se poate de clar și obiectiv, în continuare șoferi iresponsabili încalcă legea și pun în pericol viața proprie, dar și a altor persoane prin gesturi ce nu respectă măcar o proporționalitate logică între gravitatea abaterii rutiere, urmările în plan juridic și potențialele consecințe tragice.

Neoprirea la semnalul regulamentar al polițistului rutier nu este doar o contravenție și un act de sfidare a legii și autorității, ci poate atrage consecințe din cele mai grave pentru șoferul care încalcă legea, pasagerii din vehiculul acestuia, alți participanți la trafic (șoferi sau pietoni) și chiar pentru polițiștii care vor desfășura activități de interceptare și oprire.

Urmărirea vehiculului care nu oprește la semnalul polițistului generează riscuri suplimentare pe fondul dezvoltării unor viteze superioare de deplasare, presiune psihică suplimentară în condiții asociate de multe ori și consumului de alcool sau substențe interzise de către șoferi.

Polițiștii reinterează un apel către toți participanții la trafic, în special către cei predispuși la încălcarea legislației: Respectați legea! Nu vă puneți în pericol sănătatea, viața și libertatea!

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.