A doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie 2023, la Vila Lulu din comuna suceveană Vatra Moldoviței s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Balului Huțanilor, eveniment organizat și fondat de iubita artistă bucovineană Angelica Flutur.
Deja devenit tradiție, Balul Huțanilor a adunat laolaltă sute de oameni îmbrăcați în straie populare, care au petrecut până în zori alături de invitații de seamă.
Anul acesta, la eveniment au luat parte și campioanele olimpice Ancuța Bodnar, din Vatra Moldoviței, și Simona Radiș, din Botoșani, dar și prof. Ilaria Pușcă, împreună cu Ansamblul Gura Izvorului, și jurnalista Raluca Bercea, originară și ea din comuna Vatra Moldoviței.
În debutul evenimentului, Angelica Flutur a mulțumit tuturor participanților pentru prezență, precum și prof. Ilaria Pușcă, pe care artista bucovineană o apreciază nespus pentru faptul că nu lasă tradițiile și obiceiurile de la Vatra Moldoviței să se piardă. De asemenea, Angelica Flutur le-a mulțumit și celor două campioane care au pus țara noastră pe harta canotajului mondial pentru că au ales să-și petreacă Crăciunul în Bucovina și să ia parte la Balul Huțanilor.
Prof. Ilaria Pușcă, coordonatoarea Ansamblului Gura Izvorului a spus că este foarte mândră de faptul că Angelica Flutur organizează atât de frumos acest bal al huțanilor de la Vatra Moldoviței.
În cuvântul său, jurnalista Raluca Bercea a îndemnat autoritățile locale de la Vatra Moldoviței să se implice în proiecte culturale, astfel încât această localitate, care are atât de multe de oferit, să fie apreciată la adevărata ei valoare.
Atmosfera de petrecere a fost întreținută de iubiții artiști Grigore Gherman, Angelica Flutur și Diana Lungu, aceștia fiind acompaniați de Taraful Florin Mucea.
Autor: Iulia Horghidan
Diana Lungu și Taraful „Florin Mucea” au fost la superlativ aseară la Balul Huțulilor de la Vatra Moloviței.
Lasa un raspuns