Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, s-a deplasat luni, 15 ianuarie, în zona Vămii Siret unde a discutat din nou cu fermierii și transportatorii care protestează. Astfel, Alexandru Moldovan a precizat că a solicitat conducerilor instituțiilor abilitate să fie prezente la o eventuală discuție cu oamenii care protestează.
„M-am deplasat astăzi din nou în zona PTF Siret pentru a discuta cu reprezentanții prezenți ai fermierilor și transportatorilor. În același timp, am notificat conducerile APIA, Direcției pentru Agricultură, DSVSA, RAR și ISCTR în vederea asigurării prezenței la o eventuală discuție cu fermierii și transportatorii astăzi, în jurul orelor 14.00, la sediul Instituției Prefectului.
Rămânem consecvenți în ceea ce am exprimat de la începutul protestelor: suntem disponibili pentru dialog constructiv, suntem receptivi la problemele punctuale, specifice județului la a căror rezolvare ne putem implica instituțional, dar, în același timp, solicităm protestatarilor să se înscrie prin acțiunile și conduita lor în limitele prevederilor legale”, a transmis prefectul Alexandru Moldovan.
Lasa un raspuns