Duminică, 4 februarie, în jurul orei 21:15, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Broșteni au fost sesizați prin apel S.N.U.A.U. 112 de catre o femeie cu privire la faptul că unchiul său Mircea A. a căzut de pe marginea carosabilului pe malul râului Bistrița.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a constatat faptul că pe malul stâng al râului Bistrița în dreptul Drumului Național 17B din satul Frasin, orașul Broșteni, se află o persoană de sex masculin rănită care emana halenă alcoolică, iar în dreptul acestuia pe Drumul Național 17 B, sprijinită de un parapet, se afla o bicicletă cu care persoana vătămată se deplasa.

La momentul sosirii echipajului de poliție, la fața locului se afla și un echipaj al ambulanței din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava – Substația Broșteni, care îi acorda îngrijiri medicale lui Mircea A..

Din informațiile dobândite s-a constat faptul că bărbatul se deplasa pe direcția Broșteni – Borca cu bicicleta, când în locul în care bicicleta a fost identificată, acesta s-a oprit pentru a-și satisface nevoile fiziologice, iar din cauza înălțimii joase a parapetului, a faptului că acesta era în stare avansată de ebrietate și din cauza întunericului, acea porțiune de drum fiind neiluminată, acesta s-a dezechilibrat și a căzut peste parapet pe malul Râului Bistrița suferind vătămări corporale.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipiului Vatra Dornei în vederea efectuării de investigații medicale și a stabilirii unui diagnostic.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1)  Cod Penal.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.