Gheorghe Apetrii, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Vatra Dornei, își va lansa oficial candidatura pe data de 16 martie 2024. Social democratul a declarat în cadrul Emisiunii „Jos Masca!”, moderată de redactorul șef al ziarului SuceavaLIVE, jurnalista Raluca Bercea, că la eveniment sunt așteptați dornenii care își doresc o schimbare în orașul lor, dar și specialiști din diferite domenii de activitate, cărora le va prezenta proiectul administrativ pe care l-a intitulat „Misiune Posibilă!”.
„Va fi lansarea politică de candidat, iar ulterior vom prezenta propunerile noastre pentru fiecare domeniu de activitate și le vom explica oamenilor ce vrem să facem. De asemenea, vom solicita și o consultare publică, pentru că nimeni nu deține adevărul absolut, și vom aștepta feedback-ul, dar și eventuale corecții, astfel încât programul nostru să poată fi implementat. Nu doresc un program electoral, doar de dragul de a avea un program electoral. Și pentru că eu sunt un om liber și onest îmi doresc ca tot ceea ce promit să realizez”, a declarat, în cadrul Emisiunii „Jos Masca!”, candidatul PSD la Primăria Vatra Dornei, Gheorghe Apetrii.
El a adăugat că la lansarea candidaturii vor fi lângă el atât oameni care nu au mai făcut politică până acum, cât și specialiști din domenii diferite, astfel încât cetățenii să spună că „poate fi și altfel”.
În ceea ce privește echipa cu care Gheorghe Apetrii pleacă la drum, social democratul a subliniat că are alături actuali membri PSD Vatra Dornei, dar și oameni noi, care vor contribui, în adevăratul sens al cuvântului, la producerea schimbării.
În fapt, Apetrii mizează pe împărțirea sarcinilor, astfel încât, într-o administrație condusă de el „medicul să găsească soluții pentru Sănătate, profesorul pentru Educație, specialistul în agrement pe domeniul său, etc.”
„Am găsit oameni buni în echipa PSD Vatra Dornei, însă, între timp, de când am revenit, au venit oameni foarte mulți și foarte buni, din domenii diferite de activitate. S-au alăturat medici, respectiv doamna doctor Gnaciuc, pentru care dornenii, dar și oamenii din Țara Dornelor au un respect deosebit. Doamna doctor mi s-a alăturat mie și echipei spunând că <Eu nu vin pentru că iubesc PSD-ul. Eu nu vin pentru că iubesc PNL-ul. Eu nu vin pentru că urăsc alt partid. Eu vin pentru că te simt că poți și vrei, ai un proiect pentru oraș și vreau să mă alătur pentru că sunt convinsă că, împreună, putem duce Vatra Dornei la alt nivel>. Și atunci, oamenii de acest gen mi-au dat încredere că vom reuși”, a spus Gheorghe Apetrii.
Social democratul își propune să plece la drum cu o echipă puternică, împreună cu care să acceseze și mai multe proiecte europene și guvernamentale, în realizarea cărora să primeze calitatea.
Lasa un raspuns