Președinta USR Suceava, Gianina Ursu, a transmis un comunicat de presă prin intermediul căreia a precizat că Spitalul Județean Suceava este prima unitate sanitară de stat din România care este condamnată penal pentru malpraxis. De asemenea, ea a precizat că în Suceava există o mitologie creată în jurul abilităților manageriale ale lui Vasile Rîmbu.
Redăm integral comunicatul de presă:
„Spitalul Județean Suceava este prima unitate sanitară de stat din România care este condamnată penal pentru malpraxis. Suceava este din nou în centru atenției din cauza acestei premiere extrem de tristă. Judecătorii au scris că în spitalul sucevean «erau cunoscute problemele referitoare la curățenie, dezinfecție, igiena precară, spațiul insuficient, lipsa surselor de apă sterilă, testarea apei la intervale prea mari de timp».Spitalul Județean Suceava se află în subordinea Consiliului Județean Suceava. Atunci când a murit bebelușul din cauza infectării intraspitalicești, unitatea medicală era sub conducerea lui Vasile Rîmbu, fost director al Gărzii Financiare Suceava, apropiat al lui Gheorghe Flutur. Vasile Rîmbu a putut fi ”dezlipit” din fotoliul de manager pus de baronul PNL Gheorghe Flutur doar în urma scandalului legat de infectarea cadrelor medicale sucevene în pandemia de coronavirus. El a fost suspendat din funcție la solicitarea Ministerului Sănătății.În Suceava există o mitologie creată în jurul abilităților manageriale ale lui Vasile Rîmbu: că a modernizat Spitalul Județean, că a instituit ordinea, că a ridicat unitatea pe noi culmi ale performanței medicale. Da, din punct de vedere al echipării unității cu tehnologie medicală modernă, spitalul nostru a progresat. Dar progresul medical nu înseamnă doar echipamente moderne. Acele echipamente nu au folosit bebelușului ucis din culpa spitalului. La ce îți folosește cel mai bun aragaz dacă colcăie gândacii prin mâncare? Dar folosește tehnologia modernă baronului Gheorghe Flutur, pentru că realizările lui Rîmbu de la spitalul Suceava au fost mereu motive de laudă publică, de câștigat capital electoral, de abătut atenția de la adevăratele probleme ale județului. A ratat Gheorghe Flutur vreo inaugurare de secție, vreo aducere de aparatură, vreo ocazie de făcut poze și tăiat panglici? Nu a ratat, că așa fac baronii. O să vedem vreo asumare publică din partea lui Rîmbu, candidat PSD acum la Primăria Suceava sau din partea lui Gheorghe Flutur, eternul președinte CJ Suceava? Vreo asumare pentru plata daunelor de 800.000 de euro? Vreo asumare pentru tragedia familiei bebelușului decedat?USR Suceava cere public această asumare. Rîmbu și Flutur trebuie să răspundă pentru ce au lăsat în urmă! Moartea produsă de mizerie și lipsa igienei într-un spital nu trebuie lăsată uitării. Spitalul a fost condamnat, dar spitalul era condus de oameni care acum vor noi funcții publice!”, a transmis Gianina Ursu, președinta USR Suceava.
Nea ghita ai belit-o pe romaneste iar Rambu la fel ! bai ghita cum sa pui un pampalau de la Zgarda financiara director la spital , ghita unde ti-a fost capul ghita ! credeai ca merge figura cu oile pe deal ghita ! ghita ala era spital nu oi pe deal ghita!!! Ghita ai mai tras o fuga la Roman azi, sa te intalnesti cu aghesmuitul de la Nassiriya, erai suparat ghita , privirea in jos, de rusine ghita!! Se apropie latul de par ghita , nu te mai intalni ghita cu nassiriyanul ca nu mai merge ! este cantecul tau de lebadoi ghita ! ar mai fi o sansa sa te retragi, pe caz de boala ! dar baietii tineri procurorii te pandesc de mult ghita, au marfa la greu, filaje, ghita, interceptari ghita si daca mai boraste si cel arestat penbtru spaga ghita ! AMIN! Sa dea Bunul Dumnezeu, poate scapi cu ani mai putini, daca dai la greu pe goarna!