Au început lucrările de modernizare a mai multor drumuri vicinale din comuna Vatra Moldoviței. Potrivit primarului Virgil Saghin, proiectele ce însumează aproximativ 10 kilometri prevăd și construirea a două poduri, în zonele Cârmăceni și Opalnic.

Primul proiect, cel privind „Modernizare drumuri vicinale în comuna Vatra Moldoviței, jud. Suceava” se ridică la peste 11 milioane de lei, iar cel de-al doilea privind „Modernizare drumuri vicinale în comuna Vatra Moldoviței, jud. Suceava” la peste 14 milioane de lei.

„Sunt investiții de care comunitatea avea nevoie. Sper ca într-un timp foarte scurt să fie finalizate. Știu că va fi disconfort pentru cetățeni, însă altfel nu se poate asfalta”, a spus primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin.

Trebuie spus că primul proiect constă în lucrări de modernizare a trei drumuri, respectiv drumul Cârmăceni – 480 de metri, drumul Sondă – 1.804 metri și drumul Opalnic – 100 m de metri.

Cea de-a doua investiție demarată vizează lucrări pentru modernizarea a 20 drumuri de pe raza comunei Vatra Moldoviței, precum și construirea unui pod nou.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.