Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, împreună cu deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor, au vizitat șantierele din orașul Broșteni. Astfel, șeful administrației județene a trecut în revistă investițiile ce se implementează în oraș și, de asemenea, a vorbit și despre viitorul acestei localități.
„Alexandru Hurjui e un primar de toată isprava. Vorbim de sistemul de alimentare cu apă ce asigură 95% din populație, un proiect de 40 de kilometri. De asemenea, este și un proiect de 15 kilometri de canalizare ce asigură acest serviciu pentru 50% din populație. A demarat și proiectul de modernizare a 14 kilometri de drum, ce cuprinde 14 străzi, un proiect foarte important pentru populația din Broșteni. La școli, 6 sunt reabilitate, iar la două se lucrează. Broșteniul are și două microbuze școlare, unul de la Ministerul Dezvoltării și unul achiziționat cu fonduri locale”, a spus Gheorghe Flutur, care a adăugat că: „Aici, investițiile sunt lăudabile. Am văzut 7 locuri de joacă pentru copii, centrul civic, modernizat printr-o investiție de jumătate de milion de euro”.
„Drumul Național 17B: aici am fost umăr la umăr Sandule, cu tine, pentru cei 7 km de drum care arătau rău. Broșteniul e orașul care are iluminatul public finanțat, o investiție de 1,2 milioane de euro, ce presupune înlocuirea a 1700 de lămpi pe o distanță de 70 de kilometri, iar pe Fondul de Mediu au și alte proiecte. Mai e și DJ spre Dârmoxa, finanțat de Primărie. Tragem linie: peste 20 de milioane de euro în acest mandat. Dar ceea ce urmează pe mine mă încurajează și, umăr la umăr cu Alexandru Hurjui, stațiunea de pe Valea Bistriției, Broșteni – oraș la autostradă! La 35 de km de aici, la Poiana Largului, va trece Autostrada Unirii Iași – Tg. Mureș. Aceasta va fi principala noastră provocare. E vorba de amenajare de faleză, de piste de biciclete și am văzut că mi-ai prezentat o listă de 52 de proiecte. Ești unul din primarii cu cel mai gros dosar de proiecte de până acum. Te felicit și sunt alături de tine!”, a adăugat Flutur.
De cealaltă parte, edilul Alexandru Hurjui, a precizat că susținerea lui Gheorghe Flutur reprezintă un plus pentru Broșteni.
„Am avut oportunitatea să discutăm despre infrastructură, utilități, educație, sănătate și funcționarea serviciilor esențiale. Fiecare aspect a fost analizat cu atenție, iar ideile și propunerile exprimate vor fi integrate în strategiile noastre de dezvoltare viitoare. De asemenea, am discutat despre importanța dezvoltării proiectelor care să sporească atractivitatea zonei noastre pentru investitori, cu accent deosebit pe sectorul turistic. Suntem hotărâți să valorificăm pe deplin potențialul peisajului nostru natural și al patrimoniului cultural bogat pentru a atrage investiții și a stimula dezvoltarea economică locală. Creșterea investițiilor în turism nu numai că va aduce beneficii economice semnificative, dar va contribui și la crearea de noi locuri de muncă și la creșterea nivelului de trai al comunității noastre, mai ales că vom avea doar 35 de kilometri până la viitoarea autostradă a Unirii: Iași – Târgu Mureș (A8).
În numele întregii comunități, aș dori să mulțumesc domnului președinte Gheorghe Flutur pentru susținerea și implicarea constantă în proiectele noastre. Eforturile dumnealui au fost esențiale pentru progresul nostru și pentru îmbunătățirea infrastructurii în Broșteni.Încrederea dumnealui în viziunea mea de dezvoltare și sprijinul acordat în implementarea proiectelor, a fost de neprețuit. Îi sunt profund recunoscător pentru parteneriatul solid și pentru contribuția sa semnificativă la transformarea în bine a orașului nostru. Fără contribuția sa valoroasă, multe dintre inițiativele noastre cheie nu ar fi fost posibile.
Este reconfortant să știm că avem alături pe cineva atât de dedicat eforturilor noastre de dezvoltare locală. Prin colaborarea noastră strânsă și susținerea continuă pe care o primim din partea domnului președinte Flutur, suntem pe drumul cel bun pentru a transforma Broșteniul într-o comunitate mai prosperă, care va aduce îmbunătățiri semnificative în viața noastră, a tuturor”, a spus primarul orașului Broșteni, Alexandru Hurjui.
Lasa un raspuns