Vineri, 12 aprilie, în cadrul unui eveniment grandios la care au participat peste 2000 de social democrați din județul Suceava, dar și președintele PSD și premierul României, Marcel Ciolacu, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, dar și secretari de stat, deputatul Gheorghe Șoldan și-a lansat candidatura la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava. Evenimentul s-a desfășurat la Prestige Ballroom din Suceava.
Șoldan a transmis că intră în această competiție electorală cu scopul de a face ca județul Suceava să se dezvolte, iar sucevenii să nu mai fie nevoiți să plece din țară pentru un trai mai bun. De asemenea, el a vorbit și despre importanța unei infrastructuri rutiere bine puse la punct, dar și despre Autostrada 7, care „are cea mai bună rețetă: bani europeni, constructor român și ministru PSD”.
„Când am întrebat audiența câți dintre cei prezenți au pe cineva drag plecat la muncă în altă țară, am văzut în aer o mare de mâini.
De ani de zile, suntem codași printre județele României și ne pleacă tot mai mulți tineri. Fie în alte țări sau în alte județe.De ani de zile sunt doar promisiuni. Aceleași.Făcute de același om, care a îmbătrânit în politică, ocupând fel de fel de funcții, dar cel mai mult la conducerea județului.La ce i-a folosit Sucevei, când noi avem cei mai mulți copii cu părinți plecați la muncă în străinătate?Avem cele mai mici salarii din regiunea Moldovei, sute de kilometri de drumuri județene nemodernizate și aproape jumătate dintre localitățile din județ fără sistem de apă potabilă.Ce să mai pomenim de gaz metan și canalizare…Iar adversarul meu se agață disperat de imaginea proiectului Autostrăzii A7, pe care, ce să vezi, tot PSD-ul o va face.Inclusiv șoseaua de centură de la Gura Humorului, pe care el o tot promite de 16 ani.Dragi suceveni, am determinarea și energia necesare să dezvolt acest județ, am o echipă de profesioniști și o viziune tânără.
Mai am nevoie și de sprijinul dumneavoastră”, a transmis candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan.
Uitati-va la stan bostan, vorba unui sucevean, parca este impaiat ! adus de la Antipa! nici el nu stie ce face , pe unde merge, incotro sa o ia ! Avramia este pe holul locatiei ii este rusine de prostiile facute cu sursa de apa a comunei FORASTI, si cu afacerile cu balastieristii ! La Iazul sapat cu aprobarea ilegala a lui Avramia , de golanul de la Pascani, zilnic se fac concursuri de pescuit, dar fiecare vine cu pestele lui de acasa !