Noapte de foc pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Suceava. În noaptea precedentă a fost o luptă contra cronometru pentru salvarea a doi pacienţi cu AVC ischemic acut, unul din Centrul Universitar Iaşi şi al doilea din Bârlad.
Spitalul Municipal din Bârlad a trimis un pacient de sex masculin de 68 de ani. Apelul a fost făcut la ora 22:30, pacientul ajungând cu ambulanţa la ora 02:00.


Spitalul Clinic de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” Iaşi a trimis către SCJU Suceava o pacientă de 50 de ani cu AVC ischemic acut. Solicitarea a fost făcută la ora 02:30 şi a ajuns la ora 06: 00. Ambele intervenţii au fost efectuate cu succes, pacienţii prezentând evoluţie favorabilă.

Echipa multidisciplinară care a participat a fost formată din medici şi asistenţi UPU, respectiv dr. Buză Arcadie, dr. Tiron Roxana, aş. Sârghie Teodora, medic neurolog dr. Ana Burcă, medici şi asistenţi radiologie intervenţională, respectiv dr. Lulciuc Cătălin, dr. Creteanu Mihai, medic rezident Padurariu Diana şi aş. Serediuc Alexandru, medic şi asistent ATI, respectiv dr. Danilevici Georgiana şi aş. Luntrasu Mihaela.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.