Președintele Gheorghe Flutur a încheiat periplul său în județul Suceava cu un regal electoral în mediul rural. Într-un cămin arhiplin, la Stroiești, peste 400 de oameni au participat la prezentarea programului electoral al primarului Mihai Senic și al președintelui Gheorghe Flutur. De față a fost și vicepreședinta PNL, stroieșteanca Irina Vasilciuc.
„Ce se mai poate spune despre primarul Mihai Senic? Un campion absolut: apă și canal în comună, drumuri modernizate, cămin cultural modernizat, proiect de gaz metan aprobat pentru comună, centru de zi pentru bătrâni de 1,5 milioane de euro, proiect aprobat, sunt câteva dintre realizările harnicului primar. La acestea se adaugă și cei 11 km de drum județean asfaltat recent pe axa rutieră care este aproape de finalizare. Mai sunt circa 800 de metri de drum pe care se va turna asfalt în zilele următoare și astfel Stroieștiul și Zahareștiul își schimbă înfățișarea”, a spus Flutur.
El a vorbit despre Stroiești ca fiind aproape de autostradă, la o zvârlitură de băț de A7, pe șoseaua de centură a Sucevei până la Ițcani. Este la o zvârlitură până la nodul autostrăzii nordului de la Sfântul Ilie. De asemenea, drumul modernizat recent de la Stroiești la Vâlcele permite ajungerea rapidă la Dărmănești, pe unde trece A7. Flutur a subliniat că autostrada le va schimba viața stroieștenilor și că vor putea chema tinerii plecați în diaspora înapoi acasă. Pentru aceasta, este nevoie de tandemul Flutur – Senic în alegerile de duminică.
„Faceți-vă timp 10 minute duminică pentru noi și noi ne vom face în continuare 4 ani timp pentru bunăstarea și confortul dumneavoastră”, a subliniat Flutur.
El a vorbit despre poziția 1 pe buletinul de vot la președinția CJ și despre poziția 1 pe lista de consilieri județeni, cerând insistent să fie votată echipa de consilieri județeni pentru a putea face treabă eficientă în mandatul care vine.
„Absolut încurajator și optimist este semnalul de la Stroiești din această seară. Suntem pe drumul cel bun, noi liberalii, dar și sucevenii și stroieștenii”, a conchis Gheorghe Flutur.

La comanda PNL Filiala Suceava,

Produs și distribuit de SC LIVE MEDIA PRESS SRL

Cod AEP 21240015

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.