Liberal cu state vechi, primarul comunei Adâncata – Viorel Cucu, este de părere că în Partidul Național Liberal Suceava ar trebui făcută „curățenie”. Edilul a subliniat că PNL are nevoie de stabilitate și, prin urmare, de Gheorghe Flutur, liderul care a și asigurat-o până acum. Total împotriva trădării și a trădătorilor, Cucu și-a asumat un punct de vedere tranșant

„Părerea mea sinceră este că a venit momentul să facem o analiză și să facem curat. Noi suntem 50 de primari, dar nucleul dur al PNL-ului este format din cei 35 de primari PDL. Primarii, în unanimitate, au cerut să se facă curățenie și n-am plecat de acolo până nu l-am convins pe Gheorghe Flutur să rămână, pentru că, din 2008, stabilitatea ne-a adus-o el. În rest, trepădușii care au venit și au plecat nu ne interesează. Suntem primari cu trei – patru sau cinci mandate, iar eu sunt unul dintre cei care am trăit cu PSD și nu ne-au dat nimic. Din 12 rectificări bugetare ne-au dat 0 (zero) lei. Flutur a condus în acești opt ani și a împărțit aproape egal primarilor care au cerut și au avut probleme. Să dea Dumnezeu ca PSD-ul să meargă pe aceeași linie, dar nu văd”, a spus liberalul Viorel Cucu.

 Primarul de la Adâncata a declarat că liberalii știau de intențiile lui Ion Lungu, însă nu au ieșit public pentru a nu crea un haos înainte de vot.

„Este momentul adevărului. La anul vor fi alegeri în partid și o să ne limpezim. La toamnă avem din nou alegeri (pentru președinția României și parlamentare n.r.). Președintele a înțeles și a tăcut pe toată perioada discuțiilor dintre primari, deputați și senatori, dar a văzut limbajul și discuțiile, pentru că nimeni nu i-a dat dreptate lui Lungu, din păcate sau din fericire. Discuții au fost și înainte de ziua votului, dar problema era că nu știam dacă e bine să ieșim cu alt scandal sau să mergem să așteptăm liniștea serii și a votului. Asta a fost problema. Acum, după război, toată lumea poate spune că era bine, dar cream un haos. Nu-l înțeleg deloc pe Ion Lungu. Dacă era așa, putea să spună fără scandal. Noi, primarii, am vorbit înainte și am spus: «să fim uniți»! Președintele Flutur a umblat în două luni, cât n-au umblat 100 de primari să facă campanie, cum a făcut el, doar ca să continuăm. Și un simplu om uite ce a făcut! Ion Lungu ar trebui să plece 100% din PNL. Nu cred că ne mai aduce plus valoare, după scandalul de ieri. Părerea mea e că nu ne mai face bine. Din punct de vedere politic, e clar că nu îl mai primește nimeni, pentru că nici PSD-ul nu vrea să-și ia belea pe cap”, a mai spus Cucu.

 

Biserica – parte integrată din politica suceveană

 

 În ceea ce privește implicarea fețelor bisericești în procesul electoral, edilul de la Adâncata a subliniat că Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților l-a sabotat și pe el, mutând fără drept de apel preotul paroh din localitate. Această mutare, care s-a făcut fără ca primarului să i se ceară părerea, a adus cu sine și scăderea numărului de voturi pentru Viorel Cucu și asta pentru că oamenii au crezut că el se face vinovat de plecarea preotului.

„Același lucru s-a întâmplat și la mine la Adâncata, pentru că, în plină campanie electorală, după 33 de ani de muncă a preotului, Biserica și arhiepiscopul intervin și mi-l mută. Am pățit-o pe pielea mea. Mi-au mutat preotul paroh, cel mai vechi preot din sat. Părintele era iubit de lume. Cel mai mult de suferit am avut eu. De 12 ani am de suferit cu Biserica, care intervine la alegeri. Ei nu aduc un leu ca investiții, ci din contră, noi, primarii, investim, iar din puținul care se strânge la Biserică, Arhiepiscopia ia dijmă. Părerea mea, ca primar, nu mi-a luat-o în considerare, iar Arhiepiscopia m-a tratat ca pe un gunoi. Din cauza lor am pierdut 15 procente la secția unde era părintele paroh. M-a durut inima și nu am avut ce să spun”, a conchis primarul de la Adâncata.

 

 

14 Responses

  1. casa Tatalui Meu,casa de rugaciune se va chema

    cucu canta cu cu.
    voi judecati un Arhiepiscop cu argumente lumesti, argumente strambe.
    cine sunteti voi, prapaditilor?
    si de ce amestecati numele Arhiepiscopului in troaca voastra?
    din cauza voastra,a primarilor au ajuns unii slujitori ai Bisericilor sa aiba mentalitati feudale.
    Biserica Lui Hristos NU ESTE FEUDA POLITRUCILOR!
    nici feuda lui flutur,nici feuda lui cucu si celorlalti.
    ati dat bani cultelor?
    sau Bisericii ortodoxe?
    ai cui erau acei bani?
    bine ziceti, ca ati dat.
    ca nu donatii au fost ci cumparari de influenta.
    voi nu din inima de crestin pentru crestini ati directionat bani.
    ci pentru a cumpara indirect voturi si influenta politica.
    primii tradatori voi sunteti!
    voi cei care smantaniti intre 10-25% fiecare proiect pe care il puneti in practica!
    cucu,flutur and company, voua va pasa de Biserica si de preoti tot atat cat i-a pasat lui iuda de saraci.
    hotii striga hotii!
    tradatorii striga tradare!
    ati cautat mereu sa corupeti preotii si i-ati injosit si i-ati umilit prin faptul ca i-ati prins la inghesuiala cu diverse finantari pentru tot felul de proiecte sociale pe care atat preotii cat si Arhiepiscopia le deruleaza pentru cei aflati in mare nevoi, in saracie, pentru familii necajite si pentru copii orfani.
    rusine sa va fie pentru tupeul nesimtit cu care vorbiti despre Arhiepiscop si despre Biserica!
    cine si ce ati fost voi inainte de a fi primari?
    si ce veti fi dupa ce nu veti mai avea functiile actuale?
    iar flutur a pierdut alegerile pentru ca nu vrea sa se lepede de ma$$$onerie si nici de $$$atana.
    degeaba l-a rasplatit Dumnezeu pe dl.flutur prin mana IPS Calinic de atatea ori.
    dl.flutur tot dupa medalii si onoruri de la $telian ni$tor tanjeste.
    nu poti sluji si Lui Dumnezeu si lui mamona!
    voi politrucii ati vrea Biserica pestera de talhari,dar nu merge dupa cum ganditi voi!

    Răspunde
  2. vorba suna, fapta tuna!

    am citit articolul, dar am vazut si filmuletul care a aparut in presa nationala, cel de la sedinta pnl suceava.
    J E N A N T!!! lupta pt. ciolan si cam atat!
    totusi, de cand Arhiepiscopia Sucevei si Rădăuților este obligata sa ceara acordul, sau avizul sau parerea primarului cucu pentru actiuni ce tin strict de administratia proprie bisericeasca si mai ales de actiunile de misionariat ale Biericii?
    cine este primarul cucu sau ce pregatire teologica are un primar ca sa-si permita sa spuna asemenea prostii?
    dupa cum vorbeste, cucu nu-si cunoaste bine atributiile de primar.
    nici Sfantul Imparat Constantin cel Mare nu a avut pretentiile pe care le are acest Cuc in ceea ce priveste relationarea autoritatii administrativ-politice a statului cu autoritatea Bisericeasca.
    cucu stie atributiile unei Arhiepiscopii si despre atributiile unui Arhiepiscop?
    cucu sa afle ca nimeni nu este de neinlocuit, dintre cei vii. nici macar flutur.
    cei care sunt de neinlocuit îi gasim in cimitire.
    dupa mintea lor ingusta de la partid, initial Arhiepiscopul ar fi trebuit numit de o adunare generala a primarilor, ca sa-l poata ei manevra după bunul plac.
    iar Arhiepiscopia sa fie desigur subordonata ca un apendice la consiliul judetean. si doar sa execute ce i se comanda de neica nimeni!
    ce mai conteaza Adunarea Sinodala a BOR?
    baaai, tovarăși! reveniti-va si fuguta la spovedit! ati facut un ghiveci din toate! si sunteti si intr-o profunda criza morala.
    iar daca cineva considera ca este obligatoriu sa castige alegerile, sa depuna in mod real in timpul intregului mandat toata priceperea sa pentru bunul mers si progresul societatii.
    iar cand vin alegerile poate pleca linistit in concediu. ca faptele lui vor vorbi pentru dansul si va fi reales, cu siguranta. si respectat si iubit de comunitate in mod real, nu fatarnic.
    dar voi v-ati obisnuit cu propaganda si cu prostit lumea si cu aruncat bani in stanga si-n dreapta pe final de mandate si facand desigur si lucrari de mantuiala.
    asa nu mai merge!
    ne-am saturat de modul asta stupid prin care faceti politica si administratie!
    campanie se face prin fapte reale pe perioada intregului mandat, nu in ultimile doua luni prin promisiuni, propaganda si aruncat cu bani la presa ca sa ne intoxice zilnic cu promisiuni ca veti face, ca veti drege, bla bla bla.
    dar pana acum cine va retinut sa nu faceti?
    noi nici dupa 30 de ani de la comunism nu avem la suceava o autostrada, nici drumuri judetene asfaltate cum ar trebui si nici magistrale de utilitati care se puteau face. in 30 de ani de ce nu le-ati facut?
    iar ceea ce ati facut este treaba de mantuiala platita din taxele si impozitele noastre!
    cine are impresia ca a facut prea mult, sa mearga la sibiu sau brasov sa vada ce inseamna dezvoltare.

    Răspunde
  3. mihai grigore

    : revista floare albastra = blue : constituția României – ” biserica se coordonează cu statul „–––- deci x nu e un sclav _ o proprietate publică sau privată _ e un cleric in slujba bisericii__ trebuie deci de adecvat comunicarea __ de la pronumele de poliție și modul indicativ – reprezentând dialog pe o temă ____ reținem numărul de pdlisti care inca infectează prin prezenta PNL Suceava ___

    Răspunde
  4. mihai grigore

    : asta vota cu catu ( flutur)__ lungu vota cu ciuca ___ și __ in consecință __ vedeți cum se schimba macazul despre cine ce și cum ____

    Răspunde
  5. mihai grigore

    : se crea alianță de guvernare _ eu spusei lui lungu _ ciuca președinte senat și alalt prim-ministru ___ de ce ? pentru a- l pregăti nu-i i așa pentru poziția de președinte al româniei __ și așa procedam !*___ azi e ziua înălțării așa că ne vom strădui să elevem elemente din expresie ____

    Răspunde
  6. mihai grigore

    : reținem _ afirmație primarul PNL municipiului Suceava _ 5 mandate de exercițiu __ ” harsovsky își mută sediul de campanie din sediul PNL pecoclauri _ și _ mai mult crea o pseudo echipa de campanie _ din muschetari stradali și alți lozincari dezicandu- se de liberali și stfuri liberale –––-

    Răspunde
  7. mihai grigore

    : mai mult _ vad că nici flutur nu se exprimă la sediul PNL al județului Suceava ci tot sa pe un coclauri din gura humorului __ pai cum liberalism _ când liberalismul presupune respect pentru anumite principii valorice ??? cum sa exprimi ceva intr- un cadru in care expresia este condiționată în mod imperativ _ mai mult _ in mod mafiot ___ de exemplu __ credeți că sunt capabil să găsesc un exemplu–––-?

    Răspunde
  8. mihai grigore

    : de exemplu – basescu – informator al securității __ elena udrea __ alina bica – șefă antimafia romania – structura însumând cel mai mare număr de procurori –––- găsim și alte exemple daca privim din unghiuri de vedere diferite –––-

    Răspunde
  9. mihai grigore

    : văzui și eu un filmuleț prezentat de un jurnalist acreditat cu ragele dintr- un fel de cotet inaugural de la gura humorului _ n- o fost și nici n- o sa mai fie ____ pai _ noi aici _ am trecut prin revoluția de la Timișoara _ atunci când astfel de indivizi or transformat în cenușă libertatea –––- ” sufletul liber este nemuritor „!* ___ va aduceți aminte – „libertate”!*______. https//revistafloarealbastra-blue.rf.gd. ____22h14′ joi 13 iunie 2024:

    Răspunde
  10. mihai grigore

    : ” la adâncata fliutur achiziționa proprietăți și dezvoltă și pi iasta noua moșie conac in toată regula __ la întrebarea ” pi verificate ? ” eu cred că preoții nu mint „!*____:

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.