În perioada 19-21 iulie, comuna Poiana Stampei găzduiește un eveniment de referință pentru localitate, ce a crescut de la an la an și a devenit o adevărată tradiție: Festivalul Național „Flori de pe Dorna”.
Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul Local al comunei, în colaborare cu Casa de Cultură „Elisei Todașcă”, cuprinde mai multe activități în cele trei zile de desfășurare, printre care așteptatul concurs de îndemânare „Forestierul Priceput”, în ziua de vineri, și competițiile sportive în ziua de sâmbătă.
Tot sâmbătă, înainte de premiere, cei prezenți vor avea parte și de o demonstrație Taekwondo.
Ziua de duminică începe, ca de fiecare dată, cu slujba de la biserică, iar mai apoi, de la ora 13:30, va avea loc premierea „Cuplurilor de Aur”. Apoi, scena va aparține invitaților zilei.
Artiștii „Omului Orchestră”, adică ai maestrului Nicolae Botgros, vor urca în formulă completă pe scena din Poiana Stampei. Orchestra Națională „Lăutarii” îi va acompania și pe artiștii colaboratori, printre care binecunoscutul Ion Paladi.
„Ne pregătim de o ediție unică a festivalului, cu mulți invitați de seamă. Maestrul Botgros revine la Poiana Stampei, în toți acești ani între el și noi existând o legătură frumoasă și un sentiment reciproc de apreciere. Vom începe cu cei care ne povestesc frumos peste tot în țară și în lume, copiii și artiști noștri, iar mai apoi vom asista la un adevărat regal folcloric”, a declarat primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.
Cristian Pomohaci, se află, de asemenea, printre cei care vor înfrumuseța ediția de anul acesta a Festivalului Național „Flori de pe Dorna”.
Începând cu ora 21 pe scenă va urca un artist-surpriză, ce va fi urmat de un superb foc de artificii.
Lasa un raspuns