Florin Roșu, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Iași și una din cele mai active voci medicale din timpul pandemiei, a ieșit public cu un mesaj în care cere demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, pentru situația de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală unde două doctorițe au fost reținute pentru omor cu premeditare.
„În lumina ultimelor evenimente din cadrul Spitalului Pantelimon, justitia va hotărî adevărul! Făra a avea nicio tentă politică, ministrul sănătății domnul profesor Dr. Alexandru Rafila trebuie să-și prezinte demisia de onoare (așa cum au procedat directorul medical și ulterior, managerul spitalului Pantelimon). Normalitatea trebuie să caracterizeze această țară!”, a transmis medicul pe grupul de presă al spitalului pe care îl conduce.
El are și un mesaj direct adresat lui Rafila. „Domnule ministru, puteți să ne trimiteți controale și corpul de control al ministrului sănătății, dar există onoare și demonstrați că vă caracterizează!”, a cerut Florin Roșu.
Florin Roșu este primul manager de spital care iese cu un asemenea mesaj în contextul anchetei penale de la Spitalul Sf. Pantelimon din București.
Rafila a respins demisia
Într-o conferință de presă susținută joi, Alexandru Rafila, a subliniat că nu își asumă personal situația de la Spitalul Sf. Pantelimon din București Întrebat dacă își dă demisia, el a subliniat că nu are motive întrucât stabilirea dozei unui medicament este o responsabilitate a medicului.
„Eu n-am de ce să-mi asum personal această situație. Este o infracțiune de omor premeditat. Nu cred că este responsabilitea mea sau a MS pentru astfel de acuze. Nu am pentru ce să demisionez. Eu am foarte multe proiecte să reformez sistemul de sănătate. Demisia pentru ceva pe care nu puteam să controlăm, nimeni nu poate interveni în decizia medicului. Nu cred că această problemă ține de Ministerul Sănătății și de politica de sănătate din MS”, a declarat Rafila.
Dosarul Sf. Pantelimon
Doctorițele reținute de procurori – Maria Miron și Mirela Păiuș – sunt acuzate că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de Noradrenalină, în două zile diferite, ceea ce a dus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului.
Joi, Tribunalul București urmează să decidă dacă admite propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor doi medici, relatează hotnews.ro.
Lasa un raspuns