Acuzaţia a fost făcută de la tribuna Senatului, într-o declaraţie politică intitulată “Criza de identitate a ministrului Varga, tradusă în Codul Silvic”. Ovidiu Donţu spune că proiectul ministrului liberal este o “cârpeală”, iar Varga le cere parlamentarilor să voteze un proiect care devine un cod politic, nicidecum silvic.
“Cu tot respectul, am impresia că doamna ministru delegat pentru pentru ape, păduri şi piscicultura practică politica struţului, care, atunci când nu se ascunde cu capul în nisip, aleargă, nici el nu ştie pentru ce, dar aleargă, şi o face temeinic, părând a avea un scop”, a mai spus senatorul PSD sucevean în 19 noiembrie.
Tot Donţu a mai precizat că pesediştii s-au înşelat atunci când au crezut că la minister vine “un specialist în chestiuni de o înaltă ţinută”, care ar avea “responsabilitate şi grijă faţă de acest sector extrem de important al economiei româneşti”.
Senatorul PSD a mai acuzat-o pe Varga că manifesta un “exces de zel din motivaţii politice evidente”, care o face să concedieze în masa muncitorii din domeniul forestier, numiţi chiar de PNL – PDL.
“Doamna minsitru, vă reamintesc, dacă, cumva, aţi uitat, că, în cazul unui astfel de elan şi exces de zel ce caracterizează, se pare, manifestarea mandatului dumneavoastră, aţi mers într-unul din judeţele ţării şi aţi ţinut să înfieraţi şi să demascaţi o serie de oameni din cadrul personalului silvic din zonă, mergând până la a nominaliza şi muncitorii forestieri pe care ii consideraţi vinovaţi de acte cu caracter infracţional, neţinând cont de un aspect pe cât de minor, pe atât de relevant. Aceşti domni la care aţi făcut referire sunt reprezentanţi ai PNL şi PDL, deci cu numiri şi funcţii politice. Ceva mai relevant de atât doriţi, doamna ministru, tocmai dumneavoastră care politizaţi actualul proiect de lege?”, i-a mai transmis Ovidiu Donţu ministrului Varga.
Lasa un raspuns