În cursul după-amiezii de vineri, 6 septembrie, în jurul orei 15:00, un incendiu a izbucnit la o casă de locuit, în orașul Gura Humorului. La fața locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

În sprijinul pompierilor militari a intervenit și o autocisternă de la SVSU Cornu Luncii.

Incendiul a fost lichidat la ora 20:05.

Potrivit ISU Suceava, au ars casa de locuit și bunuri din interior (obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile, elemente de tâmplărie și altele), pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați.

S-au degradat învelitoarea din tablă a acoperișului, panouri fotovoltaice și alte bunuri.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat anexele gospodărești, cu bunurile aferente.

Deoarece în momentul izbucnirii flăcărilor nu se afla nimeni în gospodărie, incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere.

Lemnul, material majoritar în construcția casei, a favorizat dezvoltarea cu rapiditate a focului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.