În perioada 9-14 septembrie a.c., la Katowice, Polonia, s-a desfășurat cea de-a XXXV-a ediție a Concursului European pentru Tineri Cercetători (EUCYS – European Union Contest for Young Scientists), un eveniment prin care Uniunea Europeană încurajează noile generații de tineri cercetători să urmeze cariere în domeniul științei și al tehnologiei.
Ediția din acest an a reunit în jur de 150 de tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, din aproape 40 de țări, care și-au prezentat proiectele științifice în cadrul târgului internațional de știință organizat de Comisia Europeană și Universitatea din Silezia. Proiectele prezentate au acoperit o gamă largă de domenii științifice (Biologie, Chimie, Informatică, Inginerie, Mediu, Matematică, Fizică, Medicină, Fizică, Științe sociale), iar evaluarea a fost făcută de un juriu internațional, alături de reprezentanți ai presei internaționale. Pentru a putea participa la concurs, proiectele participante s-au calificat în baza unei competiții organizate la nivel național.
Echipa României, coordonată de prof. univ. dr. ing. Laurențiu-Dan Milici (decan al Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), alături de prof. Valeriu Apostol (Liceul cu Program Sportiv Galați), în calitate de observator, a fost formată din șase elevi, câștigători la cele trei secțiuni din cadrul Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică, după cum urmează:
- Dumbravă Mara, clasa a VII-a, Centrul Județean de Excelență / Școala Gimnazială Nr. 29 Galați;
- Babușcă Miruna, clasa a XII-a, Centrul Județean de Excelență / Colegiul Național „Costache Negri” Galați;
- Dochia Tudor, clasa a XII-a, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava;
- Turculeț Alexandru, clasa a XI-a, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava;
- Hămbășan Matei-Ioan, clasa a XI-a, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Sibiu;
- Uleșan Andra-Maria, clasa a XI-a, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Sibiu.
Pregătirea lotului s-a desfășurat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în perioada 25 – 31 august a.c., în cadrul parteneriatului dintre Inspectoratul Școlar Județean Suceava, universitatea suceveană și Societatea Științifică Cygnus. La finalul concursului, România a câștigat, în premieră, premiul special Expo-Sciences Luxembourg, prin echipa formată din Dochia Tudor și Turculeț Alexandru, cu lucrarea Complete Solution for PCB Assembly (Soluție completă pentru asamblarea plăcilor de circuite imprimate).
Lasa un raspuns