Elena Lasconi, președinta USR și candidata formațiunii politice la alegerile prezidențiale, a declarat la Suceava că vreau o reformă a întregului sistem de educație. Aceasta spune a arătat că deciziile trebuie să nu mai fie luate la minister sau la inspectorate, ci la școală, consiliile de administrație să decidă asupra modului de predare.
„Dorim să desființăm toate inspectoratele școlare pentru că sunt politizate și nu sunt eficiente. Vreau o programă mai suplă, un trunchi comun minim și o curriculă decisă mai mult la nivelul școlii. (…) Vrem să dăm mai multă putere școlilor pentru că acestea știu cel mai bine de cea au nevoie, în sensul că vor fi Consilii de Administrație formate din 33% reprezentanți ai profesorilor, 33% părinți și elevi și reprezentanți de la primărie”, a explică ea, subliniind necesitatea ca școlile să fie adaptate specificului local și să aibă flexibilitatea de a inova și experimenta.
„Banii mai mulți nu vor rezolva problema… Putem crește debitul apei, dar cel mai bine ar fi să astupăm găurile. Asta înseamnă de fapt reformă”, afirmă ea.
„O altă chestiune care este foarte importantă şi la care ţin foarte mult: toată lumea plătește bani la Casa de Asigurări de Sănătate. Mie mi se pare anormal ca tu să nu poţi să-ţi alegi locul în care să fii tratat. Dorim să creăm pilonul 2 de sănătate. Dacă luăm salariul minim pe economie, jumătate din acesta să fie ales de contribuabil. Asta ca să nu ai surpriza ca la începutul lunii, atunci când intră banii de la CAS, să ți se spune că nu sunt bani pentru analize”, a afirmat Elena Lasconi.
Elena Lasconi a mai declarat că USR vrea să reducă taxele în cazul persoanelor care muncesc şi au copii.
„Vrem să punem taxe zero pe 1.200 de lei, din 3.700, cât este salariul minim. Asta înseamnă că fiecare angajat din România va rămâne cu 500 de lei în plus. Tinerii vor rămâne cu 1.000 de lei. Vorbim de cei care muncesc, cei care sunt în câmpul muncii. Noi avem cea mai mare taxare a muncii din UE. Practic, jumătate din an muncim pentru stat şi doar jumătate pentru noi. Mamele care aduc pe lume un copil vor rămâne cu 1.500 de lei; pentru al doilea copil – cu încă 500 de lei, adică 2.000 de lei; pentru al treilea copil – 2.500; de la al patrulea copil, nu se mai taxează deloc, indiferent cât ar avea salariul”, a spus ea.
În ceea ce privește reforma din justiție, Lasconi dorește să dea mai multă putere DNA pentru a cerceta magistrații corupți. Un alt punct din programul de guvernare în cazul în care va câştiga alegerile prezidențiale, vrea să creeze la Cotroceni un departament pentru eficientizarea statului. Prejudiciul creat în urma actelor de corupție ar putea fi recuperat, în cazul în care statul nu reușește într-un interval de un an, de către recuperatori privați.
„Avem nevoie de o reformă pe bune. Vrem să dăm mai multă putere Direcţia Naţională Anticorupţie şi să poată să cerceteze din nou magistrați. De câțiva ani avem magistrați imaculați, pe hârtie, fără pată. Nu mai vreau să aud că se prescrie. De asemenea, celor care recuperează din prejudiciu, celor de la ANABI, ar trebui să li se dea un procent de 5%, pentru tot ce găsesc extra. Adică, dacă găsesc o casă în plus prin străinătate pe numele vreunui corupt din România, ar trebui să primească banii aceștia. Şi dacă statul român nu este în stare să recupereze într-un an de zile un prejudiciu, să putem să îl vindem la recuperatori privați, care să facă asta. Adică, coruptul să ştie că nu scapă sub nicio formă şi că va trebui să plătească banii pe care i-a furat”, a menționat Lasconi.
Lenuta Fa, nu ai fata de presedinta !! Sorry Compresorry !