În noaptea de joi, 31 octombrie, spre vineri, 1 noiembrie, la ora 00:00, liberalii suceveni au dat startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Astfel, din echipa PNL care s-a aliniat la start au făcut parte candidații Gheorghe Flutur, Ioan Balan, Angelica Fădor, Bogdan Gheorghiu și Daniel Constantin Cadariu. 

Liderul liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur,  a transmis că echipa PNL Suceava este hotărâtă, determinată și cu multă energie să susțină proiectele de dezvoltare a întreg județului Suceava.

„Ce avem aici? O echipă liberală extrem de mobilizată. Avem echipa de parlamentari, îl avem pe Ioan Balan, cel care este pe primul loc la Camera Deputaților,  pe colega noastră Angelica Fădor, pe domnul ministru Bogdan Gheorghiu, pe domnul ministru Daniel Cadariu. Cu voia dumneavoastră, Senatul României de la Suceava este reprezentat de Gheorghe Flutur. Suntem hotărâți,  determinați,  cu multă energie să susținem proiectele de modernizare a Sucevei. Am făcut-o ca lideri ai administrației județene, am arătat că putem. Este o administrație  de succes aici la Suceava, iar această administrație vrem să o reprezentăm în Parlamentul României cu proiecte curajoase pentru județul Suceava. Aveți încredere în noi dragi suceveni. Vă așteptăm  la vot. Poziția 1 pe buletinul de vot pentru Senat și Camera Deputaților sunt  reprezentanții PNL Suceava. Nelu, vânt în pânze”, a declarat președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur.

La rândul său, președintele Organizației Municipale a PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, a subliniat că și la aceste alegeri echipa liberală va face diferența. De asemenenea, Balan a precizat că e nevoie de liberali ca să apere toate aceste proiecte care sunt încă în implementare în județul Suceava.

„Sunem pregătiți pentru aceste alegeri și suntem pregătiți parcă mai mult ca oricând pentru că e nevoie. E nevoie de parlamentarii PNL,  e nevoie să apere toate aceste proiecte care sunt încă în implementare, aceste proiecte pornite în administrația liberală condusă de Gheorghe Flutur la județ. Vorbim despre marile proiecte, despre autostrada A7, A8 despre centurile ocolitoare ale orașelor Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, despre toate aceste lucruri vom vorbim și nu numai că a vorbit a făcut ca aceste proiecte să meargă mai departe. Este obligația noastră a parlamentarilor să susținem aceste proiecte și să facem posibil ca ele să continue.  Suntem azi aici în municipiul Suceava centrul județului pregătiți. Pregătiți cu o echipă de parlamentari, o echipă de oameni, consilieri, aleși locali, 50 de primari care își vor pune în această lună toată puterea lor pentru a explica nevoia de a avea parlamentari de dreapta, de a avea parlamentari care să susțină mediul de  afaceri,  care să sușțină antreprenorii și care, de ce nu, să apere tot ceea ce s-a făcut în acești ani în administrația locală și județeană și care parcă prea repede sunt uneori aceste lucruri date deoparte. Am convingerea că și în aceste alegeri vom face diferența prin această echipă care întotdeauna a fost pregătită”, a  declarat Ioan Balan.

CMF: 11240002

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.