În dimineața zilei de joi, 14 noiembrie, în jurul orei 6:30, pompierii militari de la subunitățile din Vicovu de Sus și Rădăuți, împreună cu lucrători ai Serviciului voluntar pentru situații de urgență Voitinel, au intervenit cu 4 autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Voitinel.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la casa de locuit, construcție corp comun cu anexele gospodărești, cu pericol de propagare la locuințele învecinate.
Incendiul a fost lichidat la ora 8:40.
Au ars casa de locuit și anexele gospodărești, construcții majoritare din lemn, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Au mai ars și bunuri materiale – aparate electrocasnice, materiale textile, documente personale și altele.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de conductori electrici cu improvizații.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat clădirile învecinate, cu bunurile aferente.
Lasa un raspuns