Comunicat de presă transmis de Biroul de Presă al PNL Suceava:
„Domnilor de la PSD, în loc să recurgeți zilnic la jigniri și atacuri suburbane, vă cerem să depuneți un efort minim și să convingeți ministrul transporturilor să scoată la licitație segmentul din Autostrada Nordului pentru care documentația este deja aprobată în Guvern. Dacă vreți să demonstrați sucevenilor buna voastră credință, faceți acest pas! Au trecut mai bine de 6 luni și am văzut că s-au lansat licitații pentru tronsoane de autostradă în Banat, în sudul țării, în Ardeal, la Brăila, Focșani sau Galați. La Suceava? Nimic!
Nu aveți niciun motiv să mai întârziați realizarea celui mai aglomerat traseu din județul Suceava, respectiv varianta ocolitoare Gura Humorului. Această variantă ar ușura legătura dintre Moldova și Ardeal, între estul și vestul județului Suceava. Mai mult, ar debloca aglomerațiile din sezonul estival și ar încuraja dezvoltarea economică a județului.
Dacă până la alegeri nu dați niciun semn de deblocare a Autostrăzii Nordului, înseamnă că sunteți de rea-credință și că ați mințit când le-ați promis oamenilor centuri ocolitoare la Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. Recent, am auzit din vocea unui candidat de-al vostru că „nu mai sunt bani” și că această autostradă nu mai reprezintă o prioritate. Cum vreți să faceți „Suceava Mare”, cum v-ați scris pe tricouri, amputând cea mai importantă investiție – coloana vertebrală a județului: autostrada Suceava – Vatra Dornei?
Tăcerea voastră pe această temă și lipsa inițiativei seamănă cu amânarea de 7 ani a centurii ocolitoare a municipiului Suceava. Vă reamintim că noi, liberalii, am cerut Ministerului Grindeanu să deblocheze Bucovina și să lanseze licitația pentru Autostrada Nordului. Nu mai susțineți proiecte imobiliare precum Nordis, ci sprijiniți construirea unui drum care să permită diasporei sucevene să revină acasă și să dezvolte afaceri.
Mai aveți câteva zile să arătați adevărata față. Așteptăm cu nerăbdare inițiative, iar sucevenii sunt cu ochii pe voi și pe promisiunile voastre!”.

3 Responses

  1. mihai grigore

    : revista floare albastra =™blue: mesaj către Nicolae Ciuca Maia Sandu și president Trump SUA 2025-2029! _ puțin crede că sperie Occidentul cu arma nucleară _ el nu realizează _ in nebunia lui de dement ventriloc bolșevic terorist cu doua clase că acum vom detona tot acest conținut exact acolo unde e poziționat în munții Urali care se vor transforma pur și simplu in lava _ zelensky ” exista consens ” Crimeea in albastru ” ” eliberează Crimeea in chiar aceasta noapte ” „:incepe marea dedarcarevstratosferav_:spatiu_ terestru maritim _:cibernetic _ hello elon musk _ ley go to freedom”!* _ activare satelitara 10…0.activare totala _ puțin fatirugagaciunea de larva și jigogodie bolșevică _ ordin _ nu mai ucide nici un om _ executarea !*: t :

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.