Intrarea Maicii Domnului în biserică – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Împlinindu-se trei ani de la naşterea Mariei, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, voind a împlini cu fapta ceea ce au făgăduit cu cuvântul, au plecat, cale de trei zile, din Nazaretul Galileei la Ierusalim, pentru a o încredinţa pe Maria templului. Întrucât nu se cunoaște când s-a petrecut acest lucru, ziua de 21 noiembrie reprezintă data sfinţirii bisericii cu hramul Intrarea Maicii Domnului în biserică, construită nu departe de ruinele templului de către împăratul bizantin Iustinian cel Mare. 

„Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,

Sărbătoarea de astăzi aminteşte de momentul intrării Maicii Domnului în templul din Ierusalim. Este o sărbătoare care, asemenea celorlalte sărbători dedicate Maicii Domnului, cu excepţia Bunei Vestiri, nu are temei scripturistic, ci doar patristic. Şi, totuşi, Sfântul Maxim Mărturisitorul consideră versetul 11: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta” şi versetul 16: „Aduce-se-vor Împăratului fecioare, în urma ei, prietenele ei se vor aduce Ţie” din Psalmul 44 drept temeiurile scripturistice ale acestei sărbători.

Versetul 11, tâlcuiește Sfântul Maxim Mărturisitorul, învaţă despre aşezarea Maicii Domnului de-a dreapta lui Dumnezeu, în Sfânta Sfintelor; versetul 16 anticipează atât momentul intrării, cât şi fastul şi bucuria primirii Maicii Domnului în templul din Ierusalim.

Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, afirmă că Intrarea Maicii Domnului în biserică se sărbătorea chiar înainte de secolul al IV-lea; Sfântul Andrei Criteanul (secolul al VII-lea) vorbeşte despre felul în care se ţinea sărbătoarea la Ierusalim, iar Sfinţii Gherman şi Tarasie (secolul al VIII-lea) au rostit cuvântări cu prilejul acestei sărbători. În Apus, acest praznic închinat Maicii Domnului s-a serbat pentru prima dată la Avignon, în 1374, în timpul papei Grigorie al XI-lea, răspândindu-se în timpul papilor Sixt al IV-lea şi Sixt al V-lea (sec. XV-XVI).

Cât priveşte ziua de 21 noiembrie, ea reprezintă data sfinţirii bisericii cu hramul Intrarea Maicii Domnului în biserică, construită nu departe de ruinele templului de către împăratul bizantin Iustinian cel Mare.

Aşadar, împlinindu-se trei ani de la naşterea Mariei, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, voind a împlini cu fapta ceea ce au făgăduit cu cuvântul, au plecat, cale de trei zile, din Nazaretul Galileei la Ierusalim, pentru a o încredinţa pe Maria templului.

Desigur, nu este vorba de templul înălţat de Solomon, care a fost distrus de Nabucodonosor pe la 587 î.d.Hr., ci de templul construit de Zorobabel abia după 70 de ani de la distrugerea primului, în 517 î.d.Hr.

Răsfoind paginile Arheologiei biblice, aflăm că, până la construirea templului în Ierusalim, oamenii L-au adorat pe Dumnezeu numai în locurile în care Dumnezeu li S-a revelat. Aşa au fost ridicate jertfelnice de către Cain şi Abel, de către Noe şi de către patriarhi, fie la Sichem ori Betel, fie la Mamvri, Beer-Şeba ori Ghilgal, fie la Şilo, Miţpa, Ofra, Dan sau Ierusalim. Aşa a fost Cortul Mărturiei, ridicat după planul lui Dumnezeu de către Beţaleel şi Oholiab, care a însoţit poporul ales până la intrarea acestuia în Canaanul Făgăduinţei; aşa au fost înălțate apoi sinagogile, temple în miniatură, întemeiate în jurul prorocilor în timpul exilului, dar şi după întoarcerea din exil.

Templul a fost construit de Solomon, la recomandarea prorocului Natan, după un plan al lui Dumnezeu, în decurs de şapte ani; avea 11 m lungime, 16 m lăţime şi 33 m înălţime, la care se adăugau anexele din curtea exterioară. El cuprindea un vestibul, aula, Sfânta şi Sfânta Sfintelor, separate de doi pereţi din lemn de cedru primit de la Hiram, regele Feniciei, încrustaţi cu heruvimi şi motive florale, placate cu aur.

Până la intrarea în templu trebuiau urcate 15 trepte. Ritualul cerea ca iudeii să se oprească pe fiecare treaptă, pentru a rosti câte un psalm din Psalmii treptelor (119-133).

În curtea interioară a tempului, care se mai numea şi curtea preoţilor, se afla altarul arderii de tot, un vas destul de mare cu apă pentru spălările rituale – numit Marea de aramă – şi alte zece vase mai mici, care serveau la spălarea animalelor pentru jertfă; în faţa templului se aflau două coloane cu capiteluri florale din lotus sculptat.

În Sfânta se afla altarul tămâierii și o masă din cedru, placată cu aur, pe care se aflau pâinile punerii înainte şi zece candelabre din aur. Iar în Sfânta Sfintelor se afla Chivotul Legii, un chivot în care se păstrau Tablele Legii, mărturie despre revelaţia lui Dumnezeu şi a voii Lui pe Muntele Sinai. Chivotul era considerat tronul lui Dumnezeu, fiind o dovadă a propriei Sale prezenţe, revelaţii şi existenţe.

Însă templul lui Solomon a fost de nenumărate ori profanat şi jefuit, până când Nabucodonosor l-a dărâmat din temelii (587 î.d.Hr.). Abia după şaptezeci de ani (517 î.d.Hr), Zorobabel, la îndemnul prorocilor Agheu şi Zaharia, a refăcut atât templul, cât şi anexele, arhiereu fiind Iosua. Acesta este templul în care a intrat Maica Domnului la vârsta de trei ani.

Templul avea nouăzeci de camere, dispuse pe trei paliere, notează istoricul Iosif Flavius, încăperi în care, într-o parte, locuiau fecioarele care erau încredințate spre a sluji lui Dumnezeu, până la o vreme; în cealaltă parte locuiau văduvele, cele care făgăduiau să-şi păzească curăţenia până la sfârşitul vieţii, precum prorociţa Ana, fiica lui Fanuel; într-o altă parte locuiau bărbaţii şi, în sfârşit, într-o latură separată locuiau pelerinii săraci, care veneau de departe pentru închinare.

În locaşul fecioarelor a fost rânduită şi Maria; aceste fecioare care au fost rânduite pe lângă dânsa erau fecioare iscusite în ale Scripturii şi în lucrul mâinilor, pentru ca – după obiceiul evreilor – încă din copilărie să se deprindă atât cu învăţăturile sfinte, cât şi cu lucrul mâinilor (rucodelii).

Ajunsă la templu, – notează Fericitul Ieronim –, Maria singură, fără oprire, a urcat cele 15 trepte care duceau spre uşa de intrare. Şi ajungând la treapta cea de sus, Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, i-a dat Mariei, ca uneia ce era desăvârşită în ceea ce priveşte darul lui Dumnezeu, loc de rugăciune, spre deosebire de celelalte fecioare, în Sfânta Sfintelor, consemnează scrierile apocrife.

Astfel a fost dusă la templul Domnului Fecioara Maria, în care a rămas până la vârsta de cincisprezece ani, ocrotită fiind de Arhanghelul Gavriil, care îi descifra tainele Scripturilor, pregătind-o pentru înalta chemare rânduită de Dumnezeu de a-L naşte pe Fiul Său.

Intrarea Maicii Domnului în biserică anticipează intrarea noastră în Biserică prin Sfintele Taine şi, de ce nu, definirea noastră ca persoane, chemate să fim în permanentă comuniune cu Dumnezeu”.