Două cereri de anulare a alegerilor din primul tur al prezidențialelor au fost depuse la Curtea Constituțională de Cristian Terheș și de Sebastian Popescu, urmând să fie judecate cel mai probabil miercuri după-amiază, au declarat pentru G4Media surse care au preferat să-și păstreze anonimatul.

Anterior, avocata Elenina Nicuț a scris pe contul său de Facebook că la Curtea Constituțională ar putea exista o cerere de anulare a alegerilor prezidențiale.

Ea a postat o imagine cu programul ședințelor CCR în care apar și două dosare ”de tip F”, despre care avocata spune că privesc alegerile prezidențiale.

”Unul dintre cele doua cred ca privește confirmarea si validarea rezultatelor din T1 (BEC a comunicat ieri, 26.11, ca a terminat de consemnat sicentralizat). Al doilea, insa, ar putea fi o cerere de anulare a alegerilor”, a scris Elenina Nicuț, potrivit g4media.

Potrivit legislației citate de avocată, CCR are și atribuția de a solutiona cererilor de anulare a alegerilor:

Art. 52. –
(1) Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.

În curs de actualizare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.