Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, a anunțat demararea lucrărilor de construire a unei creșe de 40 de locuri. Potrivit edilului, proiectul câștigat de echipa Primăriei Siret este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență și are o valoare de aproximativ 2,4 milioane de euro. 
„Acum câțiva ani, gândul la o creșă în Siret se năștea dintr-un vis ce părea foarte îndepărtat, dar astăzi suntem plini de speranță și entuziasm, deoarece la începutul acestui an am dat start la execuția lucrărilor la creșă.
Această investiție vine în ajutorul părinților care, după terminarea concediului de maternitate, sunt în situația în care nu au cu cine să-si lase în grijă copii sau părinții care intenționează să înceapă serviciul mai devreme.
Știm că noi am fost obișnuiți cu imaginea unor creșe de stat gri, triste, cu garduri înalte și încăperi ostile, dar acum se întoarce pagina. Creșa din Siret va beneficia de 4 dormitoare, cu câte 10 copii în fiecare dormitor, 2 camere de joacă, prevăzute cu 2 vestiare și 4 grupuri sanitare pentru copii, spații pentru servit masa și cabinet medical.
În aproximativ 2 ani vom avea o creșă modernă și prietenoasă cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parțial din surse regenerabile, precum panourile fotovoltaice și panourile solare care vor asigura necesarul de energie electrică și apă caldă, iar pereții clădirii vor fi foarte bine izolați termic. Dotarea creșei va fi făcută pe măsura copiilor, cu scăunele și măsuțe colorate, cu corpuri de iluminat în diverse forme, pereți pictați și plini de culoare, spații de joaca cu jucării interactive, astfel încât copiii noștri să se dezvolte și să crească într-un mediu armonios.
Creșa va avea o capacitate de 40 de locuri, iar aici își vor desfășura activitatea profesională aproximativ 20 angajați”, a spus primarul orașului Siret, Adrian Popoiu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.